- VerdaSpirito.org
- Ture cu bicicleta
- 26 aprilie 2014 | Targoviste – Vulcanele – Barbuletu – Rau Alb – Fieni – Campina
Poze: Dragos si Marius
Filmari: Nicoleta si Marius
Distanta: ~106 km
Cum vremea a fost potrivnica in ultima perioada, nu prea am apucat sa facem iesiri cu bicicleta. De fapt, am facut doar una singura. Si aia usurica, de socializare/dezmortire.
Se simtea nevoia unei ture mai de antrenament. Si a fost, doar ca ne-am antrenat mult si la impins/carat bicicleta , prin noroaie, contrar asteptarilor.
Facuram o schita de traseu. Ca si data, am fixat-o pe 26 aprilie (anuntandu-se ceva soare).
Fix vineri seara, ma “mananca” sa fac o mica modificare pe traseu si adaug o bucla ce parea nitel mai rustica/salbatica. Ce putea fi nasol?
Ne trezim sambata la 4:00 AM, derutand complet motanul (obisnuit sa fie el primul care da desteptarea).
Sorbim o cafea, ne echipam si pornim catre gara, de unde vom lua trenul R9101 de 5:30 AM, catre Targoviste.
Pe drum, ne intalnim cu Alina si Mircea. La gara ne vedem si cu Marius.
E caldut chiar si la aceasta ora. Doar un pic de vant.
In gara, observam ca trenul este de tip “Sageata Albastra”. Urcam bicicletele si ne asezam. E cam gol.
Pe drum, mai dezbatem un pic despre turul ce urmeaza sa-l facem in vara, apoi motaim sau ne uitam pe geam.
Dupa Titu, pe la Nucet, incepe sa se urce multa lume.
In general, oameni ce merg sa vanda in piata diverse legume si zarzavaturi.
Spre 7:30 ajungem in oras. Coboram, pornim GPS-urile si o luam din loc catre Vulcana-Bai.
Trecem prin satul Sotanga, unde nu e nimic interesant de vazut. Niscaiva compatrioti pasnici.
Soarele prinde putere si cerul este senin. In scurt timp, drumul devine din ce in ce mai liber si suntem in urcare usoara.
Ploaia are si partile ei bune. Totul este de un verde crud, numai bun pentru pozat.
Dupa comuna Vulcanele, zarim o poiana in zare.
Drumul este facut din dale de beton, insa nu apucam sa pedalam prea mult caci dam de noroaie. Lipicioase. Si da-i si-mpinge, apoi ia-o-n carca…pana sus.
Privelistile sunt foarte frumoase, nu incape discutie.
Dupa coama dealului, facem pauza pentru o gustare.
Coborarea este ciclabila in schimb si, mergem constant. Foarte multe livezi de meri si pruni in zona asta.
Din nou, in asfalt. Continuam prin Barbuletu-Cetatuia.
Dupa Cetatuia, incepem o alta urcare pe un drum comunal ce ne va purta prin alte noroaie, insa nu la fel de problematice.
In coama dealului, facem un alt popas si, tot aici, ne intalnim cu un localnic ce insotea un car cu boi…sau carul il insotea :).
Ne intreaba de unde suntem, se mira ca am tot impins prin noroaie si se amuza de faptul ca ei (localnicii) sunt obositi de la mers prin atata namol, in vreme ce noi cautam sa ne ducem fix pe acolo.
Dam binete si o luam din loc, exact pe drumul “batatorit” de boi. Impingem la biciclete.
Oprim frecvent pentru a mai arunca din lutul ce se strange la furci.
Trecem printr-o alta livada. Frumoasa.
Tot inainte catre Pietrele Albe. Ajunsi langa ele, ne punem iar pe curatat noroiul de pe biciclete (cat se poate). Deja lantul e plin de lut.
Urmeaza o urcare scurta, demna de traseu de drumetie, pe langa Pietre, unde luam iar bicicletele pe umar/la impins.
Dupa asta, tot inainte catre…si mai mult noroi.
Cred ca cea mai dificila parte. Incaltarile sunt incarcate cu noroi ce deja seamana cu cimentul, bicicletele au cu 2-3 kg in plus.
Reusesc sa iau o tranta, avand bicicleta pe umar. Din fericire, e atat de mult noroi incat nu patesc nimic, iar bicicleta se infige frumos in pamant, jucand rolul unei carje in momentul cazaturii mele.
Deja se face cam tarziu. Ne-a intarziat foarte mult zona cu noroaie, asa ca oprim la un birt din Rau Alb pentru hidratare (bere) si un sandvis.
Hotaram sa o scurtam (credeam noi). Initial, doream sa mergem catre Dealu Frumos – Pietrosita – Valea Leurzii, iar mai apoi drumul judetean catre Bezdead – Poiana Campina – Campina.
Ni s-a parut mai aproape Fieniul, plus ca stiam sigur ca urmeaza si ceva asfalt. La prima vedere, ar fi trebui sa fie mai scurt.
Din Rau Alb, urmeaza o urcare constanta pana la iesirea din sat, catre Iuda.
Pe traseu, ni se alatura si un pusti de 11 ani, de-al locului, cu bicicleta sa. Era foarte entuziasmat si urca pe langa noi, ba luand-o si inainte. Ne punea tot felul de intrebari mai tehnice (ce frane avem, daca furca se regleaza, de cati toli e roata, etc.) si se lauda cu noile lui frane de pe bicicleta (o bicicleta simpla, de “lucru”). Ne-a acompaniat pana in varful dealului, unde ne-am regrupat si noi.
Drumul este in continuare pietruit si coboram usurel cativa kilometri.