TRASEUL
Kilometri: 90
Racorel la cort undeva spre primele ore ale diminetii. Racoare si multa roua imediat ce am iesit din cort. Ca in fiecare zi, punem de cafea (foarte important!).
Parca ar vrea sa se arate nitel soarele, dar inca e timid.
De la receptie, Mircea si-a cumparat o chifla (se aduceau proaspete in fiecare dimineata – 35 de centi una, dar i-a placut).
Dupa ce terminam ritualul de dimineata, ne punem in miscare. Relaxat.
Ruta ne va duce astazi pe multe drumuri locale si alei croite, parca, special pentru biciclete.
Imediat ce iesim din micul Hindenberg intram pe un drumulet ce ne va purta printr-o padurice, scotandu-ne la marginea aceluiasi lac langa care am campat in noaptea ce-a trecut.
Mai departe, ruta asfaltata ne poarta pe marginile campurilor proaspat stropite cu erbicid (se simte mirosul). Liniste totala.
Ne punem in cap sa cautam un supermarket nitel mai incolo, in prima localitate mai mare. Pentru un mic dejun intarziat :).
Reintram pe un drum local cu piatra cubica in anumite sectiuni, ca mai apoi sa avem parte numai de asfalt….
…pana cand ruta schitata pe GPS ne trimite pe un drum forestier, prin mijlocul padurii. Sunt marcaje pentru diverse rute, asa ca ne bagam. Cu un pic de atentie, caci pamantul e nitel umed si faramicios. Avem si nitel de urcat.
Foarte frumos. De fapt, mint. E frumos rau de tot! Desi imi parea ca suntem ca in turul din muntii Apuseni, fapt ce ma stresa destul de mult cand imi aminteam de portbagajul meu rupt…
Am ramas surprins sa vad paduri dese de conifere la altitudini joase. Solul este clar diferit si cred ca temperaturile specifice zonei mai nordice a Europei fac posibila existenta acestor copaci si in zone de deal.
Segmentul impadurit nu dureaza prea mult (in ciuda frumusetii sale) si iesim din nou in asfalt. Continuam pana gasim primul supermarket, Netto. Am pedalat deja 30 km.
De mentionat ca Mircea a incercat sa plateasca cu un MasterCard si nu a fost posibil. Sa aveti asta in vedere, in caz ca vi se aplica.
Dupa ce ne facem cumparaturile, pedalam in cautarea unui loc frumos, cu iarba, pentru a servi masa.
Deja soarele e sus pe cer. S-a incalzit.
In 5 km tragem pe un drum tehnic ce ducea catre un “manunchi” de centrale eoliene. Ne oprim pe marginea campului la soare, precum soparlele si mancam. Apoi lenevim la soare.
In cele din urma, ne urnim, caci asa-i frumos, sa mai si pedalezi.
In Lichterfeld trecem pe langa un utilaj enorm, vizibil de la mare distanta: balastiera F60. In prezent este scos din uz, dar functioneaza pe post de obiectiv turistic (exista si un indicator turistic in Lichterfeld, special pentru acest mastodont).
Din considerente de timp dar si din cauza faptului ca nu prea m-a atras asa de mult, m-am multumit in a-l poza de la distanta.
Traficul este foarte redus spre inexistent. La un moment dat, vedem un semn ce parea ca interzice accesul auto in continuarea drumului nostru, de altfel, asfaltat si cu 2 benzi pe sens. Cum un camion a trecut linistit mai departe, i-am dat si noi inainte.
Coboram, tragand in piept aerul parfumat de conifere si lasandu-ne incalziti de razele soarelui.
Cand..stupoare! Se termina asfaltul si drumul e…sau nu mai e.
Pare-se ca s-a produs o surpare la un moment dat, solul fiind nisipos.
Drumul era un mare santier, pe care insa nu lucra nimeni. Mergem pe langa biciclete, paralel cu noul terasament si niste balti enorme, aparute de la ploaie probabil.
Ne-am simtit ca-ntr-un desert. Ne-am decis sa ii “dam inainte” caci undeva departe, la ~1.5 km, parca se vedea asfaltul ce urca inspre o zona impadurita. Deci, aveam certitudinea ca avem doar zona aceasta de traversat.
Trecem de aceasta portiune (fermecatoare in felul ei) si pedalam mai departe. Cum aveam mult timp liber, ne-am apucat sa probam un “monopied de mana” improvizat de mine dintr-un vechi bat de cort, gros,din aluminiu, cu o montura pentru GoPro prinsa intr-unul din capete.
Astfel, ne-am prostit cu diverse filmari :). Nico a pus hamul de la GoPro invers, la spate, pentru a ne filma mai bine. Cum spuneam, prosteli.
Traversam mici localitati pe masura ce vantul tinde sa se inteteasca. Normal, caci in spate este catamai norul…
Ne apropiem de Radeburg.
Pedalam cand pe sosea, cand pe piste. Inspre Radeburg, ruta pentru biciclete ne trece pe un drum tehnic al unui lac artificial. Pe aceasta pista (cu dale din beton) ii dam tot inainte pana-n camping.
Ultima bucata este asfaltata, dar in fapt devine un drum tehnic pentru utilaje agricole. Caci suntem, parca dintr-o data, intre doua lanuri de grau iar drumul este foarte ingust.
Camping Radeburg Am See (Am Roderstausse). Frumos, linistit, mai ieftin decat cel de noaptea trecuta.
5.5 Euro / persoana, cu tot cu dus.
Baile sunt cu cheie, astfel ca primim cate-o cheie pentru baieti si, respectiv, doamne.
Fix cand “parcam” bicicletele la locul de cort, observ ca Nico a facut pana la roata spate. Trebuia sa respecte traditia: minim o pana pe tur, preferabil in primele zile 🙂
Cauza: o creanga de salcam probabil, bat-o vina…
Mai nasol a fost sa constat ca pompa mea, cu care ma laudam tare mult, era plina de mal si nu mai puteai face mai nimic cu ea (am purtat-o pe cadru in utlimele ture cu noroiala si ploaie..).
Am uns garnitura cu un pic de ulei pentru lant si am reusit s-o fac, cat de cat, sa pompeze aer. Se supraincalzea si faceam cu randul la “dat la pompa”, insa am reusit in cele din urma (eram singurul cu pompa pentru valva auto, caci restul au doar pentru Presta…fitosii 🙂 ).
Mircea a ajutat cu peticirea camerei, folosind petice clasice si prenadez (aceleasi petie ca-n 2012, in Apuseni). Camera apoi a fost pusa sub piciorul unei banci ce se afla nu departe de corturile noastre, fix pe malul lacului.
Ne-am asezat si noi pe ea (pe banca, mai exact), sa fim siguri. Am servit o supa calda (la primus), caci se innora iar si se facuse racoare.
Apoi palinca si taclale pe masura ce apunea soarele.
