TRASEUL
La finalul turei de bicicleta din ziua precedenta (29 noiembrie 2014), in vreme ce stateam la un pahar de vin in incercarea de a ne incalzi, am dezbatut propunerea lui Marius – venita inca de dimineata – de a face si o drumetie usoara pe la munte.
Asa ca azi (30 noiembrie) suntem 7.
Ne intalnim direct la tren. Constat cu stupoare ca trenul CFR (IR 1637) are in componenta trei vagoane pentru biciclete. Goale, evident. Superb!
Iar vara ai surpriza sa cumperi bilet de bicicleta si sa nu fie atasat vagonul. In fine.
Unde mai pui conditiile din anumite vagoane CFR ce sunt deja sub cele ale operatorilor privati (in trenul ce tocmai ne-am urcat, multe scaune sunt patate vizibil de vome, urina sau mai stim noi ce….).
Apar si ceilalti. Marius, Lavinia, Oana, sora Oanei si Dana.
Mancam cate-un sandvis si schimbam o vorba, ca mai apoi sa motaim cu totii pana pe la Sinaia.
Marius se resimte nitelus, impreuna cu Nico si cu mine, dupa ziua de ieri. Doar ca fiecare se resimte pe scaunu’ lui si o face in limite normale. Somnul a facut minuni si ne-am “revergorat” cu succes.
A nins peste noapte si chiar ne amuzam gandindu-ne cum ar fi fost sa prindem cu o zi in urma o ninsoare de genul asta.
Pe masura ce trenul ne poarta pe valea Prahovei, zapada e din ce in ce mai multa.
Traseul nostru pleaca din Azuga. Imediat dupa gara, cum mergi spre nord pe partea stanga a caii ferate, incepe drumul forestier al Vaii Grecului.
Marcajul turistic este TG (Triunghi Galben) si duce pana la cabana Diham.
Sincer, este un traseu ce vara cred ca merge de minune pentru MTB! Sigur poate fi legat cu o alta ruta dinspre Busteni.
Am mai parcurs acest traseu in iarna lui 2013, insa pare-se ca altfel.
La scurta vreme dupa ce am inceput urcusul vedem un marcaj ce indica spre dreapta, iesind de pe firul vaii.
Ne amintim bine ca in 2013 am tinut-o pe vale. Nu de alta, dar vedem marcaj si inainte. Deci, pare ca traseul are doua variante si nu ambele apar pe hartile noastre. Dar, fiind semne proaspete, decidem sa variem de data asta.
Ceva mai tarziu am aflat ca acest traseu are intr-adevar doua variante: una cu un urcus destul de abrupt catre culme (varianta abordata in 2013 – foarte frumoasa si solicitanta daca ai zapada “ca-n povesti”) si cea mai usurica, pe care mergem acum, insa care de la un punct incolo devine inaccesibila din cauza unor mari cantitati de zapada ce se aduna in zonele superioare ale traseului, facandu-l impracticabil (fara sanii legate de picioare).
Toate aceste detalii au fost furnizate de doi oameni cu care aveam sa ne intersectam in culme, ceva mai tarziu. Unul dintre ei avea la purtator un aparat foto Smena (primit de la cineva) si era tare nerabdator sa vada ce poze monocrome (alb-negru) va reusi sa scoata pe film.
Frig nu prea este. Suportabil, iar undeva pe la 900m (altitudine pana la care si varianta mai usoara a drumului turistic te urca serpuind des) incepe sa si ninga.
E iarna, ce sa mai!
Mai un popas pentru ceai, mai o poza, glume si vorba. Nu ne grabeste nimeni, avem multa vreme si e o tura de plimbare.
Iesim in culme si ne intersectam cu prima varianta a traseului. Din pacate, este ceata iar Bucegii nu pot fi admirati. S-a lasat si un pic mai mult frig. Poza de grup, ceai si tot inainte catre cabana Diham.
Odata ajunsi, intram in sala de mese. Aglomerat, bineinteles,dar gasim loc. Bem cate doua ceaiuri cu rom (esenta de rom, caci ceaiul e un leu – dar foarte bun!) de caciula.
Mai departe, catre Poiana Izvoarelor, pe un traseu ce ne va traversa Capatana Porcului.
Remarcam o temperatura mai mare pe versantul argesean, caci zapada se topeste, pamantul a devenit mocirlos si facem slalom prin noroaie pentru o mica bucata de vreme. Raman in tricou :).
Dar, cum trecem spre Poiana Izvoarelor, se simte racoarea. De, efectul vaii.
Nu mai oprim la aceasta cabana si continuam catre Gura Diham, de unde ne asteapta forestierul catre Busteni.
Coborarea se face repejor. Zapada troneaza in continuare iar temperatura scade.
O scurta pauza la Gura Diham pentru cei dintre noi care pofteau o cafea/tigara si, la drum. Avem in plan sa luam un Regiotrans de ora 17:30 (parca…).
Ceata e si mai densa pe masura ce ne apropiem de Busteni iar vantul isi face simtita prezenta. Pe betele de tura s-a format o pelicula de gheata, la fel cum am patit cu o zi in urma cand aveam gheata pe ghidoanele bicicletelor.
Cu incredere mergem spre localul la care tot “tragem” deja de 2-3 ani (Restaurant Rustic – vis-a-vis de gara Busteni). Stupoare! E inchis, cu lemne in geam.
Hait! O fi in renovare? Pai si unde mai mancam ieftin, bun si cald? Unde gasim vin fiert?!
In cele din urma ne orientam catre restaurant Cerbul, arhicunoscut. Mancare buna si ok la pret. Nu am mai baut vin fiert, caci nu aveau.
Stat relativ putin, prilej de cate-o portie de mancare. Apoi, direct la gara.
Regiotransul era plin. Am gasit in schimb locuri, care pe unde a putut.
Caldura din plin. Radiatoarele de sub scaune au fost capabile sa deformeze o sticla de apa, deci chiar CALD! Am fost atenti sa nu ne atingem cu echipamentul de ele.
In Bucuresti, si mai multa aglomeratie. Ne luam la revedere si fiecare purcede catre casa lui.
O moleseala grea pusese stapanire pe mine inca din tren. Ma gandesc la dus si la somn. Ce bine ca maine, luni, e 1 decembrie si este liber!
Un week-end frumos si reusit!