Ca in fiecare dimineata…ne trezim :).
Coboram la micul dejun, dupa care facem cateva poze in zona Padis. Mancarea a fost foarte buna, neaosa, proaspata, insotita de un gem de prune facut in casa. Doamna se ofera sa ne dea pomana un borcan, insa deja avem multe bagaje si suntem cu gentile pline, asa ca o amanam pana la urmatoarea ocazie :).
Impachetam toate catrafusele, le urcam pe bicle, verificam ca totul e in regula (unul dintre noi schimba o pereche de saboti) si o luam din loc.
Pedalam pret de 800 m, in continuarea aceluiasi drum pe care am sosit ieri, intr-o panta usoara. Se vede, pe una din culmi, “Biserica Motilor”. Apoi, la limita de judet intre Bihor si Cluj, drumul “reconsolidat” se termina si redevine clasicul forestier. Incepe si coborarea. Privelistea este superba.
Coboram constant. Mai in vale, dam de cateva camioane incarcate cu balast si lemn. Observam si un alt mare jaf forestier. Culmi intregi defrisate, pe care nu s-a replantat nimic. Si e si parc national. Nu e singurul caz, dar totusi.
Coboram pana la o bifurcatie unde dam de un indicator, dupa parere mea, putin gresit. Cineva si scrisese pe el “NU E BINE”. 🙂 O tinem cum stiam si cum ne spune si GPS-ul, catre satul de vacanta Ic Ponor.
Dupa ~ 1 km, ajungem intr-o zona cu ceva cabane parasite. E pustiu, doar o singura masina undeva langa un canton silvic. In rest, abandonat. Probabil, candva, aici misuna de lume in plin sezon.
Tot inainte, ne intalnim si cu drumul ce vine din Cheile Somesului Cald, niste chei superbe, cu multe pesteri, ce pot fi parcurse doar cu piciorul, existand si portiuni cu niscaiva lanturi (nimic dificil, dar in mod cert neciclabil). Vom reveni si pentru ele, in viitor.
Un pic mai in fata, intram in Ic Ponor (zona “activa”). Dupa asteptarile mele, trebuia sa fie ceva mai mare, insa e doar un complex de cateva casute si o cabana. Oprim, tragem o poza si vedem pe unde trebuie sa o luam. Din punctul acesta, drumul este iar un santier iar traficul auto este, oficial, restrictionat.
Inaintam pana in Doda Pilii. Se observa tipul de sat mai rasfirat. Trecem pe langa niste muncitori ce isi pregateau masa de pranz langa un copac. La marginea drumului se gaseau multe flori, mai ales in zona paraiaselor.
Incep sa se adune norii. Drumul este ok, ici-colo cativa muncitori la podete si niscaiva topografi. Urmatorul punct de atins este Saua Prislop, catre care se urca. Fix dupa ce trecem de o mica stana, simtim si primii stropi de ploaie, cam reci. Tragem iar pelerinele pe noi si husele de ploaie peste bagaje (dupa caz) si ii dam inainte, in urcare.
Ploaia se inteteste, dar e frumos. Mirosul de brad combinat cu iarba si pamantul ne farmeca pe parcursul urcarii.
Ocazional, mai intalnim cate un camion sau o basculanta.
Din Saua Prislop, incepem sa coboram. Dar, si drumul devine mult mai dificil. Este in reabilitare activa, sunt echipe de muncitori foarte dese, ploua constant si zdravan si…este mult noroi.
Pe scurt, ne porcim zdravan in vreme ce degetele ne amortesc pe frane si frigul ne intra nitel in oase. Mai dam si de cateva microbuze aventurate pe drum, ce abia trec de podetele aflate in lucru. Muncitorii se uita curiosi la noi si ne saluta, unii din ei urandu-ne si drum bun in continuare.
Ne porcim si ne tot porcim, pana ajungem in perimetrul localitatii Rachitele. Nu mai facem poze caci inca ploua si suntem fara chef de asemenea activitati artistice :).
Cotim dreapta la indicatorul catre Dealu Botii. Ne dam jos de pe biciclete. Sunt pline de mazga, schimbatoarele incep sa functioneze mai greu datorita incarcarii cablurilor si a pinioanelor, dar inca isi fac treaba. In fata, avem un urcus de ~ 6 km. Prima parte insa, este dominata de tractoare, buldozere, basculante, toate acestea facand santuri adanci in drum. Vorbim din nou cu cativa muncitori ce ne spun ca portiunea “in lucru” din acest drum secundar catre Belis – Fantanele este scurta si ca, dupa ~200 m, e drum forestier simplu. Ne bucuram si ne hotaram sa facem o pauza cu prima ocazie, sub copaci, pentru realimentare.
Zis si facut. Mai mergem putin si gasim un loc perfect pentru mancat ceva. Scoatem pateuri, crochete, etc., toate asezonate cu nitica palinca. Ne bucuram de ea cat mai avem, dar in contextul ploii si senzatiei de frig, este la fix.
Ulterior, o luam la deal. Dupa vreo alti 2 km, ne intalnim cu un grup de polonezi. Tot cu bicicletele. Ei coborau. Ne avertizeaza ca, dupa Dealu Botii, este foarte mult noroi. Si adanc. Ceea ce face inaintarea pe bicicleta aproape imposibila.
Judecand dupa tipul rotilor pe care le aveau pe biciclete, ne gandim ca le-a fost mai greu fara crampoane si mergem cu incredere catre Dealu Botii, unde cica ar fi si o pensiune. Hm, poate oprim sa ne incalzim nitel,a?
Mai ploua, mai sta. In continuare uzi, ii dam tot inainte.
Ajungem in Dealu Botii. Un satuc pe o culme. Ne uitam dupa pensiune si, nimic. Ne oprim, tragem niste poze. Este liniste si peisajul e pitoresc. Un localnic mai in varsta ne da ceva indicatii, cu drag.
Pensiunea este ceva mai jos si ne-ar fi greu sa continuam drumul catre Belis ulterior. Difuz, de departe, se observa si coada lacului Fantanele.
Ne explica si pe ce drumeag sa o luam ca sa ne fie mai usor, confirm si cu GPS-ul si o luam iar la trap, gandindu-ne ca ne oprim direct in Belis. Prima parte e o urcare zdravana.
Acumulatorii de la GPS ma lasa (am uitat sa ii incarc) si opresc sa ii schimb. Apoi, iar un pic de urcare.
Usor, usor, ajungem pe un traseu marcat cu Dunga Galbena. Ceva balti. Ne intrebam unde sunt noroaiele nasoale de care povesteau polonezii.
Coboram pe drum oarecum forestier. Suntem pe malul de nord al lacului Fantanele.
Curand, dam de balti si noroaie zdravene. Inaintam cu greu si ne mai dam prin cate o balta adanca pentru a spala noroiul de pe roti.
In doua din balti, observ ca bag si partea de jos a gentilor. Voi vedea daca sunt uscate lucrurile dinauntru, la cazare.
Tot noroi si iar noroi. Pe marginea unei balti, reusesc sa ma impotmolesc din mers. Parea mai ciclabila de departe, insa m-am afundat ca-ntro mlastina. Ma dau jos si vad cat de bine a ramas priponita. O “asigur” cu o pedala ca punct de sprijin si imortalizez momentul. Seamana cu alte poze, mai vechi, in care infigeam rotile in zapada. Doar ca aici e noroi.
Din fericire, nu este lutos si nu se tine scai de roti (cum e cel din campie, spre exemplu).
In ritmul asta, cu multe balti si oscilatii de panta, impotmoliri, “naufragii” si noroaie, parcurgem 8 km in 3 ore.
Spre seara, ajungem in Belis si dam de un soi de asfalt. Suntem obositi zdravan iar pe mine ma deranjeaza un tendon in lateralul genunchiului stang. De la push-bike prin noroaie, in panta si niste oboseala acumulata. Leacul: dus fierbinte, genoflexiuni usoare, o masa consistenta la care adaug bere + odihna. La pedalat nu ridica probleme, doar la mers pe jos mai mult, impingand “martzoaga” cu bagaje.
Cautam cazare si gasim ceva, insa nu avea si mancare. Mai cautam si ajungem la Pensiunea Meridian.
Dam de o singura doamna care era lasata singura in rolurile de receptionera, camerista, bucatar si ospatar. Era franta.
Ne cazam, ne spalam, spalam un alt rand de haine si coboram sa mancam ceva. Si sa bem.
Din fericire, gentile mele chiar sunt din musama nesimtita si n-a intrat pic de apa in ele.
Cerul se vede frumos spre apus. Pacat ca nu distingem prea multe, avand copaci in drum.
Legat de cazare, o problema intalnita in mai multe locuri a fost sifonul de scurgere ce era mai sus decat restul podelei (in baie). Asta ducea la acumularea de apa. Dar nu a fost (chiar) o regula generala.
Mancarea a fost foarte buna, generoasa, bine gatita.
Totodata, nemaiavand caldura in calorifere, nu am putut sa ne uscam cum trebuie hainele. Asa ca ori ne imbracam cu ele inca ude, ori au ramas ude pana la bucuresti, in pungi.
Se incheie ziua cam cea mai aventuroasa din tot turul. Si extenuanta. In total, vreo 51 km parcursi.