Ceea ce a fost mai dificil a cam trecut. Desi oboseala a inceput sa se acumuleze, nu e inca o problema.
Ciclocomputerul meu a refuzat sa mai “lucreze”, aparent de ieri, cand ma apropiam de Albac. Porneste ocazional, dar se reseteaza foarte des. Apa nu (mai) are in el, dar tot refuza. Asa ca il tin in ghiozdan de-azi inainte.
Luam micul dejun in Albac, unde am dormit (chiar foarte bine) noaptea trecuta. Suntem placut surprinsi sa vedem o bucata de unt de tara pe o farfurie mare, langa bufetul suedez. De departe se vede ca este unt de casa (pe langa forma).
Ne alimentam si lasam bagajele la receptia pensiunii. De astazi, nu mai avem foarte multe de facut zilnic, doar de vizitat.
In timp ce ne curatam rapid lanturile bicicletelor, vedem si motanul casei ce venise, probabil, dupa o noapte de amor si batai, miorlaind dupa ceva mancare si atentie.
Cu bicicletele “goale”, o luam catre Ghetarul Scarisoara.




Pedalam pe DN 75. Un drum liber, in usoara urcare, prin chei, urmand Ariesul Mare in amonte.
De-a lungul drumului, dam de cateva indicatoare si panouri cu referire la traseele tematice din zona, unul avand ca subiect planta medicinala Arnica Montana. Clar, trebuie sa facem rost de o harta pentru drumetii in zona si sa revenim.











Trecem de localitatea Scarisoara, printr-un mic “cartier” de tigani. Mai apoi, ajungem in Garda de Sus si vedem indicatoare catre Ghetar, Cheile Ordancusei, Pestera lui Ionele si alte cateva obiective. Luam directia Ghetarului si incepe urcusul.







Drumul este in panta zdravana, tot in curs de reamenajare. Avem parte de mult soare, pajisti intregi cu Arnica si buna dispozitie. Peisajele sunt superbe si cred ca pozele vorbesc de la sine.

















Ajungem, dupa ceva urcusuri (si push-bike ocazional), in apropierea Ghetarului, trecand de o echipa de muncitori ce lucrau de zor la consolidarea unui podet. La intoarcere, ma va astepta o mica surpriza pe portiunea asta de drum.
Gasim un magazin tematic, cu produse din Apuseni. Este inchis, insa rasuna ceva muzica folclorica, moteasca, din boxe plasate discret.






De aici, stanga. Inca vreo 5 minute pana la Ghetar. Pe drum, dam de o toneta cu produse locale. Un trend turistic ce cred ca prinde bine. Miere, tincturi, diverse. Tot prin zona dam si de insotitorul de la ghetar, care o ia usor la pas pe langa noi, pe poteca.


Ajungem la Ghetar. Legam bicicletele, cumparam bilet (7 lei), tragem pe noi polarele (este frig jos) si coboram. Poarta de acces este de “noua generatie” :). Scanezi biletul si intri. Domnul responsabil de Ghetar ramane in cabanuta, sus, cu niste monitoare in fata. Au pitit camere de supraveghere prin pestera. Frumos, astfel coboram singuri.
Accesul se face printr-un aven cu diametrul de 60 m, coborandu-se ~ 50 m in altitudine, pe niste scari metalice. Varsta ghetarului este de peste 4000 de ani iar volumul blocului de gheata este estimat la 80 000 metri cubi, situat in singura incapere a pesterii, cu o dezvoltare totala de 700 m.
Temperatura medie anuala este de ~ 2 grade Celsius.
















Dupa vizitarea ghetarului, mai bagam o “cichirica” (palinca…atat cat mai avem) si o luam inapoi. Facem o oprire la magazinul cu produse din Apuseni. Intreband niste localnici de la un birt de vis-a-vis, ni se spune “Stati un pic, imediat vine fata”.
Se deschide “magazinul”. Magazin turistic, cu diverse obiecte traditionale, poze, carti, harti si tricouri.
Luam o harta de drumetie cu Valea Ariesului si cate un suvenir, apoi ne uram toate bune si plecam mai departe, catre Garda de Sus, urmand sa coboram ceva.
Avem parte de filmari, din nou (vine si montajul in ~ o saptamana si jumatate, zic eu) si cateva poze.


In zona santierului de care povesteam mai devreme (cel cu podetul) fac o pana de toata frumusetea pe spate. Fasaie cam rau, dar ma tine toata coborarea. Ajung la capatul ei aproape pe janta. Jos e “cameramanul”, care intreaba mirat daca tot pe aici am urcat. Ne prindem repede ca am iesit cu 100-200 m mai sus decat punctul in care intrasem pe urcare cand am venit. Al patrulea membru nu este, asa ca ramanem 2 sa facem pana, iar celalalt merge pana la bifurcatia cu Ordancusei.
Incepe ploaia, ca sa fie tacamul complet. Inlocuiesc camera si observ ca nu arata mai deloc bine anvelopa pe spate. Intru nitel la idei, dar o luam din loc.
Se opreste si ploaia. Acel al patrulea, care o luase inainte, ne spune telefonic ca ne vedem la pensiune in Albac. Ceilalti trei, mai mergem prin cheile Ordancusei, catre Poarta lui Ionele.
Ploaia ne viziteaza iar. La pestera, aruncam doar un ochi (timpul nu prea ne permite sa mai intarziem) si o luam inapoi, catre Scarisoara – Albac, pentru a ne lua bagajele de la pensiune si a ne continua drumul.
Se opreste si ploaia. Soarele apare, din nou.











Ajungem la pensiune, unde ne incarcam bicicletele si o luam, mai departe, catre Campeni – Abrud.
Drumul este clasicul DN, fara ceva prea special. Peisajele sunt cam aceleasi, doar ca acum avem parte si de trafic.
Nu prea mai oprim, decat dupa Campeni. O scurta pauza, apoi catre Abrud, in usoara urcare. (voi adauga mai tarziu cateva poze din orasel).
Odata ajunsi, cautam cazare. Oraselul este saracacios, ca mai toata zona respectiva, in ciuda istoriei din zona. Copiii sunt entuziasmati si se iau dupa noi. Cu role, biciclete, sau in alergare usoara cativa metri.










Gasim cazare la pensiunea Comfort. Conditiile sunt foarte bune. 80 RON camera dubla, negociata de la 90. Masa o putem servi in apropiere, la 50 de metri, in restaurantul pensiunii Filonul de Aur.






Despachetam, ne spalam, mai spal o tura de haine (si asa ude) si mergem la restaurant, unde suntem uimiti de preturile foarte mici.
Mancarica, bere, planuri si estimari. Initial, in zilele urmatoare trebuia sa vizitam Rosia Montana, apoi sa o luam pe drumuri judetene si comunale catre Mogos – Ramet – Stremt – Teius.
Din cauza oboselii si a vremii ce se anunta foarte ploioasa, decidem sa vizitam Rosia Montana in ziua urmatoare, dimineata, iar mai apoi sa pedalam din Abrud catre Zlatna, mai apoi Alba Iulia, unde sa ne cazam, la ce om gasi.
Urmeaza o alta noapte linistita.
La final de zi, un pic peste 85 km parcursi.