Dimineata, coboram la micul dejun. Buimaca, o pitipoanca pe post de receptionera vine si ne spune “pai…nu avem mic dejun. doar niste cremwursti SAU cate-un mezel”. Deranjati, cerem cei 15 lei ce erau pentru micul dejun si hotaram sa mancam in oras. Pitipoanca il suna pe SHEFU’.
Urcam, ne aducem coburile, scoatem bicicletele si il vedem: un meltean inalt, vizibil deranjat, la bar.
Evident, le facem observatie in mod civilizat pentru taxarea unui mic dejun ce nu era oferit, fara rusine.
Afara, Mircea iese cu banii inapoiati de receptionera. Dar, constatam ca primim 10 lei de caciula, nu 15.
“Shefu'” se urca in al lui X5 (sau ceva de genul) si se uita nervos la noi. Tot Mircea intreaba: “Pai, nu v-am platit 15?”. Replica: “Pai da’ ce ma, e gratis sa am io grija de biclele voastre?! Si mai faceti si scandal asa, de dimineata”. Probabil l-am deranjat prea tare duminica dimineata.
Mircea ii raspunde: “Nu e elegant ce faceti. Un numar de telefon, o carte de vizita avem cum sa obtinem, sa va facem o reclamatie?”. Raspunsul final al lu’ SHEFU’, tipand pe fereastra masinii catre receptie: “Leano (sau cum o chema pe respectiva), da-le si banii aia sa plece odata, ca m-am saturat. Ia te uita, ce scandal si astia, ia mai plecati ma!”. Demareaza si pleaca.
Ne luam si banii (evident, chestie de principiu) si, in timp ce terminam de montat coburile, apare o “gorila”. Un alt meltean, pe o bicicleta, culmea, foarte mare si cu tatuaj asemanator celor de puscariasi gainari. Se uita lung si nu zice nimic. Ne suim pe “cai” si plecam. Pleaca si el. Mai incolo, acelasi coleg de trupa il observa pe SHEFU’ la o benzinarie, vorbind cu “gorila”. Probabil ceva de genul “Au plecat, sa traiti, da-i dreacu!”.
Trist. E trist ca am inceput sa dam de oameni d-astia. Clar, mergem spre Bucuresti :)..oarecum.
Totodata, multi tigani in zona Blajului. Si o parte din ei sunt cam ce gaseai prin Ferentari si Rahova acum 15 ani, in Bucuresti, la orice colt de strada. Adica, mai tupeisti si cu priviri agresive.
Mai vizitam, cautam un loc unde sa luam un mic dejun. Cam toate sunt inchise, asa ca oprim la Hotel Tarnavele, in zona centrala.
Servire buna, mancare buna, vreme superba.
Dupa aceea, mergem in parcul cu monumentul inchinat pasoptistilor. Apoi, catre gara.
Luam niste rontaieli de la un chiosc si cate-o vafa. Apoi, asteptam.
Vine trenul. Normal, acel vagon de biciclete ce aparea sa fie din Satu Mare nu exista. Ne urcam mai greu de data asta. Abia proptim biclele pe culoar, incepem sa le scoatem rotile din fata, coburile si rucsacii ii plasam in compartiment (unde nu se poate sta, deoarece vagonul are toate geamurile blocate si ventilatia nu functioneaza). Reusim sa le aranjam cat de cat, apoi stam in picioare. Si vom tot sta in picioare pana spre Valea Prahovei, cand unii dintre noi se mai aseza ori pe un loc liber din vagonul vecin, ori direct pe treptele vagonului in care tineam bicicletele, langa usi. Se va mai atipi, pe alocuri.
Periodic, deschidem usile in mers, ca sa ventilam culoarul. Nasii au fost foarte intelegatori, ne-a costat 10 lei toata afacerea. Si asta pentru ca am insistat noi. A apreciat doamna (caci era o doamna si un domn,dar pare-se ca ea era sefa de tren) ca le-am aliniat cu rotile scoase si ca nu prea incurca (desi, cand se urcau oamenii, le cam loveau in pedale).
Cu discutii, cu misto-uri, cu bere cumparata din tren si mai apoi din Brasov, ajungem ultra transpirati, obositi si satui de drumul lung, in Bucuresti. Coboram bagajele si bicicletele, le reasamblam si iesim “la bulivar”.
Fiecare o ia pe drumul sau catre casa. Ne salutam si ramane sa ne auzim in zilele ce urmeaza.
Per ansamblu, evident, un tur in premiera pentru noi. Foarte frumos, desi obositor pe alocuri (mai mult din cauza vremii ce inmuia pamantul). Am avut ce vedea si am gustat un pic din “aroma” Apusenilor.
Poze: Dragos & Marius