Dupa un mic dejun ieftin si bun in Abdrud (si o imagine mai dezolanta de la fereastra camerei 🙂 ), lasam bagajele la cazare si plecam spre Rosia Montana, cu gandul de a vizita Galeriile Romane si imprejurimile.
Este un mic urcus. Ne intoarcem pe DN-ul de Campeni vreo 5 km, apoi facem dreapta si urcam 7 km pana in Rosia Montana. Asta, dupa ce oprim la o vulcanizare ca sa peticim ca lumea doua camere.
Uitandu-ma mai antent la anvelopele mele, observ un crampon lipsa, cateva plesnituri si o uzura vizibil mare. Deja? Dupa aproape 300 km? Cat dai (35 lei / buc), atata fac. Am mai avut CST-uri inainte, dar nu la drumuri cu multe pietre, umezeala si, pe deasupra, bicicleta incarcata cu bagaje mai multe zile la rand.
Terminam de peticit camerele (a costat 7.5 lei parca o peticire…mai bine iei o camera noua, dar e ok) si o luam in sus, spre Rosia Montana.
Oprim direct la Galeriile Romane. Aflam pretul si faptul ca grupurile sunt de minim 5 persoane, insa suntem 4 si am venit de departe :). Apare si ghidul, un inginer chiar, foarte bun povestitor si un cunoscator al mineritului. Ne va costa 10 lei de caciula, vizitare + muzeul de la suprafata. Tragem polarele pe noi, legam bicicletele in curtea Rosiamin si urmam ghidul.
La intrarea in Galerii, ni se povesteste de tablele cerate descoperite in zona, ce dateaza din secolul 2 e.n. La intrarea in galeria amenajata sunt amenajate doua placi cu textul uneia dintre table. O placa este in latina, alta in romana. Din ce s-a mai putut distinge, este un act de concesiune a unui teren, datat din 6 februarie 131. Asta, cumulat cu multe alte dovezi gasite in mine si tonele de galerii sapate de daci si, ulterior, romani, atesta faptul ca in zona aceasta a fost, totusi, cineva :). Si nu traiau in copaci, ci aveau si un sistem social functional.
Intram in mina si incepem coborarea lunga. 157 de trepte, daca imi aduc aminte exact. Multa umezeala.
Ni se povesteste cum se mina pe vremuri, cum este conceputa reteaua de galerii, care era metoda de lucru (cu exemple si urme pe peretii galeriilor) si multe, multe alte lucruri. Va recomand sa ajungeti in zona si sa vizitati obiectivul!
Dupa iesirea din mina, vizitam muzeul de la suprafata, unde ne sunt aratate diverse utilaje folosite la prelucrearea aurului, din mai multe perioade.
Intr-o alta parte a muzeului, o incinta amenajata frumos. Cateva camere cu multe poze. Un soi de fotoreportaj, narat la fel de frumos de catre ghid.
Nu m-am putut abtine sa nu-l intreb despre marul discordiei in mass media, legat de exploatarea RMGC.
A fost foarte obiectiv, detaliind ca oricum, prin extragere, muntele “e mancat”, cum a fost zona de mii de ani, de catre mineri ce dadeau mestesugul din tata-n fiu. Problema este cu apele reziduale. Amintea ca, la intrarea in Abrud, se observa un deal mare, artificial. Acela este “santierul” ecologizarii sterilului de la o alta exploatare, mai veche. Evident, s-ar crea locuri de munca si, considera el, nu s-ar pierde o traditie a mineritului, care dateaza, oricum, de vreme buna
Ghidul ne-a lasat o impresie foarte buna. Vorbea cu patos, era un bun cunoscator al geologiei si mineritului si interactiona foarte deschis cu noi. Totodata, a urcat sprinten cele 157 de trepte din mina :).
Mai tragem cate-o poza, ne urcam pe biciclete si o luam mai departe, catre Taurile Rosiei, urmand sa urcam mai apoi catre culmea de langa cariera si sa iesim in drumul Rosia Poieni – Cornea, catre Cornea, tot in jos catre Abrud.
Niste pedale si-un push-bike si, ajungem in culme. De aici, coborare catre Abrud si pensiune.
Incepe si ploaia. Ploaie ce ne tine pana jos, la pensiune, cu niste pauze.
La pensiune, fix cand incepeam sa punem coburile p biciclete, norul NEGRU ce era deasupra noastra incepe sa toarne. Iar, ploaie rece, grindina. Nu pare sa se opreasca. Proprietara pensiunii ne spune ca putem sa lasam bicicletele la ea si sa mergem sa stam undeva pana se mai opreste.
Fugim iar la restaurantul unde am tot mancat, comandam niste beri si, vazand ca se porneste si mai nasol ploaia, cate-o pizza sau ce-a mai vrut fiecare.
Se face cam tarziu, si mai avem cam 60+ km pana in Alba Iulia. Dar, e asfalt, ne-om descurca.
Cand terminam masa, ploaia se mai linisteste. Ne echipam, luam bicicletele de la pensiune si o luam la drum.
Pana in Izvorul Ampoiului, avem urcare. Suntem si nitel obositi si avem parte si de ceva trafic si ploaie.
Reusim sa ajungem in culme, constat ca mie iar mi se dezumfla roata pe spate. Mai bag ceva aer si incepem o lunga coborare de ~ 55 km pana la intrarea in Alba Iulia, cu oscilatii de inclinatie ici-colo.
Mai facem cate-o pauza pe drum, mai o poza. In Zlatna, oprim in zona centrala pentru o mica realimentare, apoi tot inainte.
Treptat, iesim din zona montana mai inalta. Peisajele sunt si aici superbe. Deja dinspre Zlatna nu am mai avut parte de ploaie. Chiar se mai insenineaza si temperatura creste simtitor.
Fac pana de doua ori (parca..nu mai stiu exact cand au fost, dar am avut doua, asta garantat), injur cauciucurile si imi promit ca, de-acum inainte, imi iau cauciucuri ca lumea, capabile sa reziste la drumuri mixte, asfalt si “offroad”.
Spre seara, ajungem in Alba Iulia. Acum, da-i si cauta cazare.
Orbecaim pret de vreun kilometru in cautarea unei pensiuni ce isi pusese indicator la sosea (conform caruia ar fi 200 m pana la cazare), dam de ea si ni se spune ca nu sunt camere libere.
Suntem trimisi, cu indicatii, catre altele din zona periferica noua.
In drum, observam multe constructii noi de vile, o parte neterminate. Un soi de fosta comuna satelit orasului Alba Iulia.
Gasim pensiunea Elisabeta. Au si camere, la mansarda. Pretul, ca de oras: 150 de lei, cu mic dejun inclus. Sunt cele mai ieftine camere.
Conditiile sunt foarte bune. Suntem obositi. Am facut 94 km astazi, ne-a si plouat, am urcat mult.
Ne cazam si observam un nor amenintator din spate. Inca ne puneam intrebari daca sa mai mergem pana in Sighisoara, cum era planul initial. Dar, vazand ce vreme se anunta si ce vant am tras pe sosea in ultima parte, din fata, suntem sceptici.
Inainte sa coboram la masa, incepe o torentiala zdravana. Ne intalnim in restaurant, unde dam de masa domnului…Victor Ciorbea si a unor aghiotanti de-ai sai. Ne saluta politicos, noi la fel. Ne vedem de treaba, de masa si de planuri. Ocazional auzim diverse discutii politice de la masa dansului si, ne dam seama ca este intr-un tur electoral pentru partidul lui..indiferent care-o fi ala, chiar nu ne intereseaza.
De comun acord, hotaram sa vizitam Alba Iulia in ziua ce urmeaza si sa mergem apoi in Blaj, unde va fi punctul final al turului. Avem putini kilometri pana acolo. Suntem obositi, multe haine ude in genti ce nu au mai apucat sa se usuce. Vremea se anunta instabila si, urmand week-end-ul cu Rusaliile, poate ar fi mai ok sa luam trenul duminica spre Bucuresti, in loc de luni, cum era planul initial.
Bem cate ceva cu voiosie, apoi ne retragem la odihna.
Ce repede au trecut zilele astea….