Cum nu doream să ne limitam doar la zimbrărie şi dorind, la fel de mult, să nu mergem cu maşinile, încropim o schită de traseu cu plecare din gara Ploiesti Vest. Planul e sa pedalăm nitel prin zona rurală dinspre judetul Dambovita, urmand ca mai apoi să intrăm in marea pădure ce cuprinde şi zimbrăria Apoi, din zimbrărie, către Sud spre Ratoaia iar, de acolo, prin Finta Mare, inapoi catre Ploiesti. Ne gandeam să mai zăbovim într-o altă pădure, undeva spre Piatra, dar rămane de văzut.
Vremea se anuntă superbă. Chef există, asa că luăm bilete pentru IR-ul de la ora 7:00, din Bucuresti Nord pană în Ploiesti Vest.
După o pedalare revigorantă în aerul ceva mai proaspăt al diminetii, combinat cu prezenta luminii la ore – pană nu demult – prea matinale, ajungem în Gara.
Trenul e tras, asa că ne urcam în vagonul de biciclete impreună cu alti cativa pedalatori ce spuneau ca merg tot în Ploiesti.
Ne asezăm, rontaim fiecare un mic dejun frugal şi nici nu apucăm să vorbim multe că ajungem în Ploiesti. Deh, acum faci 41-45 minute.
Coboram bicicletele şi o luăm la pedală, printre linii, către barieră. Facem stanga şi intrăm pe DJ129 ce urma să traverseze E60 şi să continue către Strejnicu.
Din Strejnicu o tinem către Targsoru Nou pe DJ140, trecand printr-o zonă de camp urmata de o mica padure, unde drumul este neasfaltat (asa cum ne place) pană la intrarea în comuna mai sus mentionată. Apoi, drumul face dreapta către Stoenesti.
In scurt timp, trebuie sa intrăm pe DN72 pentru o bucată scurtă, cat să traversăm raul Prahova. Mai precis, din Stoenesti pană la intersectia cu DJ101A (perimetrul localitatii Brătăsanca), unde cotim stanga şi ne indreptam către Sud prin Zalhanaua – Mănesti.
Drumul este bun, liber, iar satele sunt pasnice.
După Mănesti, ieşim de pe drumul judetean (ce face stanga) şi continuăm pe un drum comunal modernizat (asfaltat) către satul Băltita (DC109B). Fix după traversarea paraului Cricovul Dulce, ajungem în centrul micului sat Băltita, într-o intersectie “T”. In fată, o clopotnită din şindrilă ne atrage atentia. Pare o bisericută veche.
Oprim şi, la o analiza mai atentă, chiar este o bisericută veche. Foarte frumoasă, de altfel, cu scrieri slavone.
Inăuntru este slujbă şi nu indraznesc să intru, mai ales că sunt imbracat în colanti. Plus că nu se cade.
Ne rezumăm la poze din exterior.
Biserica “Sf. Ierarh Nicolae” din Baltita, comuna Manesti, jud. Prahova |
Ulterior, am aflat ca această biserică a fost zidită între anii 1710 şi 1716 de sotii Nicolae Constantin şi Stanca Lipoveanu.
Pe pisania bisericii scrie:
„Această sfântă şi dumnezeiască biserică s-au zidit din temelia ei şi s-au înfrumuseţat precum se vede în zilele Domnului nostru Ion Constandin Neculae Voievod de dumnealui jupân Constandin Lipoveanul dimpreună cu jupâneasa lui Stanca Cioran, ca pentru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Sfântului Ierarhu Nicolae, spre vecinica pomenire a ctitorilor, săvârşindu-se iarăşi în zilele Măriei Sale Ion Constandin Nicolae Voievod. Leat 7218”
Satul Baltita este asezarea recenta peste asezarea veche a satului Lipoveanu. Acesta din urma era inundat frecvent si ruinele vechii biserici au fost abandonate. Initial, biserica si satul se gaseau mai aproape de padure.
Biserica are formă de corabie, având pridvorul deschis, sprijinit pe coloane din zid. Naosul este despărţit de pronaos, de asemenea, prin stâlpi din zid. Pictura este ştearsă în parte, din cauza vechimii şi a cutremurelor. Nu are obiecte de valoare istorică, artistică sau documentară deosebite. În interiorul bisericii se mai găsesc patru morminte ale ctitorilor şi ale altor membri ai familiei acestora (2 în pronaos şi 2 în naos).
A fost afecatata in repetate randuri de mai multe cutremure, fapt ce a dus la deteriorarea picturilor. In prezent, se strang fonduri pentru raconditionare.
Ultima renovare a fost facuta de arhitect Petre Antonescu, undeva dupa cutremurul din 1940, prin introducerea ranforsarilor din fier iar in prezent se strang fonduri pentru continuarea operatiunilor de restaurare si reconditionare.
Odata terminata sesiunea de fotografiere a acestui fascinant obiectiv, bem niste apă, ne suim pe biciclete şi în saluturile unor localnici (des întalnite în această zonă, apropo), continuăm către Gura Crivatului pe un drum superb pe marginea campului, acompaniati de copaci pe partea dreapta. Aduce nitel a Eurovelo.
Dupa Gura Crivatului drumul continua pe pamant către padure, devenind un drum forestier în toata regula.
Padurea este superba înca de la intrare. Libera, curata, plina de pasari ce iti încanta auzul. Iar verdeata nu mai este atat de timida.
Prima parte a drumului este cu ceva urme de tractor, dar pe o bucata scurta.
Dupa aproximativ 100 de metri cotim dreapta pe un drum mai mult decat ciclabil. De aici, incepe relaxarea :). Urcam o panta asemanatoare cu cele din padurea Comana şi facem un popas pentru poze si alimentare.
O padure ce ne merge la suflet!
O urcare |
Primavara |
Traseul schitat de acasa prin padure, pana la zimbrarie, este facut ochimetric. M-am luat dupa anumite spatii dintre copaci şi ceea ce imi parea mie a fi drum. Evident, ma asteptam sa nu fie asa în realitate.
La început, mergem destul de bine în directia pe care o stabilisem de acasa, cu mici variatii.
Ulterior, balaurim pe drumulete mai putin umblate, pe alocuri imbibate cu apa. Ne mai udam, mai mergem pe langa ele. Dupa zona de conifere a padurii, ieşim într-un drum bine batatorit. Continuam pe el şi spre Valea Roşioara facem stanga la indicatiile unui localnic carutas.
Drumurile sunt superbe iar atmosfera padurii e ideala.
Balaurim în continuare pe unde credeam eu ca va fi drum dar, surpriza, la un moment dat se infunda. Drept urmare, ne intoarcem in drumul mai bun şi continuam către ieşirea din padure.
Ne intalnim cu niste localnici care ne spun ca mai bine ieşim prin Marcesti, caci prin padure s-ar putea, doar ca e mult de mers şi sunt ceva vai şi viroage de trecut.
Zis şi facut. Parasim padurea pe o coborare frumoasa, cu trilul pasarilor pe fundal şi ne amuzam de niste indicatoare rutiere amplasate un pic ciudat, langa camp.
Continuam pe asfalt către Marcesti, luand vantul din fata. Ne oprim pentru a ne alimenta cu apa proaspata dintr-o fantana şi dupa inca 100 de metri ieşim in DJ720A. Cotim la dreapta şi o tinem tot inainte pana in Ratoaia.
Vant din lateral-fata, drum plin de gropi, liber, ideal pentru MTB (probabil şi pentru ciclocross-uri, nu stiu).
Intalnim indicatorul către zimbrarie şi incepem sa urcam nitel pe drum forestier bun. Continuam in usoara urcare şi ajungem in ~10-15 minute la poarta rezervatiei.
Platim taxa de intrare şi ni se deschide poarta. Prindem doar doi zimbri in zona de vizitare, restul fiind la pascut (ii vazusem prin gardul rezervatiei cand eram pe drum). Facem cateva poze, discutam diverse cu ingrijitorul dupa ce arunca 2-3 stiuleti către zimbri, iar apoi ieşim.
Ne intoarcem cam 600 de metri pe drumul pe care am venit, la bifurcatia “Zimbrăria Neagra – I.L. Caragiale”. Aici luăm pranzul. In departare se vad ceva nori de furtuna.
Este soare de zici ca e vara. Dezbatem nitel daca să urmarim planul initial (in functie de timp) sau să mergem pe DN72. Cum ideea de a fi haituit de camioane nu ne surade, hotaram să ne tinem de plan.
Coboram, reintram in Ratoaia pe DJ720A şi o tinem către Marcesti – Gheboaia – Finta Mare – Finta Veche – Bechinesti. Mergem tare, avand in prima parte a drumului vant din lateral, urmand ca mai apoi sa fie cam din spate.
Ne oprim la intersectia cu DN1A. In mod normal, ar fi trebuit să mergem pana in Cocorastii Colt şi să facem dreapta către o a doua padure. Dar, cum am balaurit mult in prima parte a zilei prin padure, pierzand nitel timp, cumulat cu un pic de oboseala ce incepea să se acumuleze, incercam să o luăm pe DN1A, mai ales ca nu prea vedem trafic de nici un tip. Poate sambata dupa-amiaza e un interval bun, cine stie.
Incepem să pedalam şi dupa 2-3 km decidem să continuam pana in Ploiesti, mai ales ca incep să se mai apropie acei nori.
Drumul e foarte bun şi liber. Mergem cu viteza, fiind şi in usoara coborare. Un singur TIR a trecut, la un moment dat, mai aproape şi a creat un pic de curent, dar eram pregatiti.
Pe masura ce ne apropiem de cartierul Ploiesti Vest, ma uit mai atent pe GPS şi ma “trazneste” ca nu intram direct in Ploiesti, ci in E60/centura. Imediat mi-am amintit cum arata intersectia, venind cu maşina dinspre Valea Prahovei şi ocolind Ploiestiul.
Din fericire, eram exact inainte de ultima intersectie cu un alt drum judetean, ce ne-ar intoarce direct in Strejnicul, pe unde am trecut de dimineata.
Drept in fata, norii de furtuna şi vant zdravan din lateral stanga. Fulgere dese, tunete puternice. Luand in calcul ca mergem vreo 2-3 km iar apoi intram in Strejnicu, ii dam bice.
Din Strejnicu, facem dreapta şi beneficiem de vant puternic din spate. Ajungem repede inapoi langa Gara de Vest din Ploiesti, tot uitandu-ne in stanga la norii inchişi la culoare şi la fulgerele ce se descarca deasupra unor depozite din zare.
Ajungem la gara fara să ne prinda ploaia. Luăm bilete la personalul 3008 de la ora 19:30 (Ploiesti Vest), ce ajunge in Bucuresti Nord pe la 20:48. Ne costa 7 lei de persoana + 5 lei biletul de bicicleta (trebuie cerut in mod clar şi ferm la case, caci doamnele se cearta nitel cu tine, incercand să te convinga ca nu au cum să iti dea bilet de bicicleta, neavand vagon de biciclete).
Dupace luăm biletele, avand inca 2 ore şi jumatate pana la tren şi ploaia stand locului, o luăm către centrul orasului in speranta ca vom gasi un loc bun pentru bere şi niscaiva mancare.
Incepe totuşi să ploua nitel. Ne adapostim pentru cateva minute pana se mai linisteste.
Gasim un restaurant dragut amenajat. Parea mai exclusivist dar, cand am fost zariti in curte, unul din ospatari ne-a invitat inauntru, zicand ca nu e nici o problema (aveam ceva noroi pe noi).
Drept urmare, ne-am adapostit cu bere şi niste mici, stand la taclale in timp ce afara au mai fost 2-3 reprize de ploaie de vara.
Ajunşi in gara pe la ora 19:15, trenul era deja “tras”, fara locomotiva. AM urcat cu biclele şi placut surprinşi, gasim spatiu pentru biciclete.
Le ancoram, cobor să mai iau cate 2 beri (caci mai era loc).
Trenul se pune in mişcare şi, cu oprire in toate statiile, ajungem in Bucuresti.
O tura superba intr-o zona neatacata de noi pana acum, dar care mi-a placut extrem de mult. Ca să-l citez pe unul din colegii de pedala, “Uite, prin satele astea imi place mie foarte mult să merg. Mai vezi lume, drumul e liber, atmosfera neaoşă …”
Traseul a fost asta:
Daca la km 39.5 ati fi facut dreapata si nu stanga, ieseati rapid la zimbrarie, pe un drum foarte bun si frumos. Am fost cu o saptamana inainte pe acolo (in sens invers).
http://www.bikemap.net/route/2047510
Zona merita din plin batuta pe pedale.
Da, ne-am dat seama ulterior, insa nu m-a deranjat caci aveam in plan ceva orbecaiala prin zona, in speranta ca mai gasim si alte drumuri. Ceea ce s-a si intamplat.
Merita zona.
Frumos bre! Felicitari! 🙂
Multumim. Noroc cu acest tip de site-uri/jurnale descriptive. Astfel, mai aflam de diverse locuri la care, probabil, nu ne-am fi gandit.
Nu mai spun, cand citesc cate-un jurnal de tura de munte de pe la tine de-acolo, ma detasez de orice birou (caci mi se intampla asa, pe la orele 4-5 dupa-amiaza).