7 iunie: Drumul

Inca de prin ianuarie a inceput planificarea si dezbaterea unui tur pe langa Dunare, eventual pe (sau pe langa) Eurovelo 6, din Viena pana in tara.
Timpul a trecut repejor si ne regasim in iunie, la inceput. Dupa zeci de mail-uri si ore petrecute “calare” pe tastatura cu scopul de a sapa dupa informatii utile, a venit si momentul plecarii. Planul (in mare) este sa vizitam Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad (cu timp alocat), sa intram in tara prin vama Naidas si sa mai bantuim in zona Oravita-Anina.

Primii kilometri din cei ~ 1350 (la mine) pe care ii vom fi parcurs pana pe 23 iunie, incep…mai incolo nitel. Momentan, mergem cu bagajele pe bicle catre sediul Electric Rail Project (nu facem reclama 🙂 ), vis-a-vis de Gara de Nord. Aici ne vom intalni cu ceilalti doi precupeti.
Drumul din Militari pana in zona Garii e parcurs de multe ori, insa a trecut ceva vreme de cand nu am mai mers cu bicicletele atat de incarcate. Decid pe drum sa merg in acest tur cu suspensia blocata, pentru o portanta mai buna.

Dar sa ne prezentam: Dragos, Nico, Marius si Mircea. Aceeasi ce am cutreierat si prin Apuseni anul trecut si buni prieteni, colegi de pedala si de ture (Marius e prezent si la drumetiile montane).

Planul initial presupunea sa bagam toate cele 4 biciclete in cutii, pentru a le putea introduce in compartimentul vagonului de dormit. Asa parea mai usor. Marius si Mircea au facut rost de cutii de la un magazin de biciclete din apropierea Garii.
Avem bilete la trenul (direct) Bucuresti-Viena, ce pleaca undeva pe la orele 13:00. Locul in cuseta de 3 persoane a costat 449 de lei, iar biletele le-am achizitionat cu ~ o luna inaintea plecarii, pentru a beneficia de reducere. Fiind 4, unul din locuri este in cuseta vecina. Nu e problema.

Cum Marius si cu Mircea au mai facut o vizita in Gara in prealabil pentru a viziona exact vagoanele cu care urma sa calatorim, am ajuns la concluzia ca nu ar avea loc toate cele 4 bicle, puse in cutii. Decidem sa renuntam la ele, cu exceptia lui Marius care-si duce ideea pana la capat ambaland bicicleta intr-una din cutii.

Stam la o bere/whisky si niste mancare cu oamenii de la Electric Rail Project (cu ocazia unei zile de nastere, daca am retinut bine). Voie buna, mancare foarte buna.
Apoi, usurel, mergem catre gara. Intai ducem cele 3 bicle cu tot cu bagajele lui Marius, urmand ca mai apoi Mircea si Nico sa ne astepte pana aducem si bicla ambalata la peron.

Trenul este tras fix cand ajungem cucel din urma “cal de fier”. De aici, urmeaza o perioada de mai bine de 10 minute in care ne mobilizam pentru a baga toate biclele in compartiment.

Si…reusim. 3 bicle stau in spatiul de cuier al cusetei (cu rotile fata scoase si folosind chingi si cordeline pentru a le fixa), in vreme ce cutia cu a 4-a este pusa pe patul cel mai de sus. Sa nu amorteasca pe drum, nu de alta…
Ne-om descurca noi daca se umple trenul, dormim cu schimbul doi dintre noi.

Aranjarea arata cam asa:

Bicicleta lui Marius, in cutie

Parasim gara si ne punem pe voie buna. Pe la Sinaia luam niste bere si ne intindem la vorba, in vreme ce unii merg sa traga un pui de somn.

Toate sunt in regula. Insotitorul de vagon este un baiat tanar care nu a zis nimic cu privire la biciclete. Banuim ca nu se mai urca multa lume, caz in care Mircea si Marius vor putea merge sa doarma, peste noapte, in cuseta vecina. Mircea ar fi cel clandestin, caci bicla lui Marius sta bine pe patul al treilea  din prima cuseta.

Trenul circula greu, cu limitari de viteza dupa Sighisoara si cateva portiuni cu rulare doar pe un singur sens de cale ferata. Mircea cu Marius, fiind la curent cu santierul de la calea ferata, mai fac diverse observatii..ma rog, mai mult Mircea :).

Se vad ceva nori in departare iar, mai spre seara catre Teius, incepe o ploaie zdravana. Fulgerele ofera un spectacol pe cinste (pe care nu l-am prins “pe film”, evident).

Vine noaptea si, dupa ce se schimba locomotiva la Teius iar restul vagoanelor sunt decuplate (mai putin 2 vagoane de dormit si unul restaurant), ploaia se mai opreste si noi ne bagam la somn. Insotitorul ne va da semn cand ajungem la vama cu Ungaria, pentru control. Asa ca…atipim.
Trenul merge lent in continuare si, dupa Arad, parca tinde sa ia nitica viteza.

Facem vama, intai pe partea romaneasca, apoi la unguri si, dupa aceea, somn zdravan.

Dupa ceva ore bune, deschid ochii si vad ca trenul goneste cu viteza zdravana. Adorm la loc si ma mai trezesc in Budapesta, unde se schimba iar locomotiva.
Ne trezim si stam pe coridor. In zona Gyor-ului, viteza scade vertiginos. Are si de ce…caci sunt inundatii si oamenii sunt mobilizati cu saci pana in buza caii ferate. Dunarea inca isi face de cap iar la nivelul apei se vede o pacla densa.

Oricum, am plecat de-acasa pregatiti sa reconfiguram din mers traseul, functie de toanele Dunarii.

Ne vine proasta idee sa asamblam biclele (trenul fiind gol) pe masura ce ne apropiem de frontiera cu Austria, stiind ca, ulterior, nu mai e mult pana in Viena. Asta pentru a nu ne trambala prea tare la sosire.
Zis si facut, in ciuda sfatului insotitorului. Le proptim la unul din capetele unui vagon si, la ultima oprire inainte de Austria, urca doi indivizi unguri, unul din ei mai tinerel, in uniforme de controlori. Cu ecusoane, genti, toate cele.

La vederea bicicletelor, ii apuca nervii. Chiar izbesc nitel incercand sa-si faca loc si incep sa ne ia in ungureste. Intrebam daca se poate in engleza sau franceza..nimic. In cele din urma, cel tanar ne spune “I see no bike ticket here, no bike stand!”. Noi intrebam de insotitor dar, era la vagonul restaurant (probabil omul servea micul dejun). Cei doi ridica tonul si, cu un soi de chitantier in mana, ne spun “20 Euros for all bikes”.
Noi, convinsi ca asta e momentul pentru pasat spaga, scoatem niste marunt si li-l dam. In secunda doi, indivizii coboara din tren si garnitura o ia din loc.

Na, ca ne-am luat teapa precum niste copii de scoala generala! Asta e…..dezbatem nitel situatia si apoi ne calmam, caci mai e nitel si ajungem in Viena.