Ruta (click pt imaginea mare):
Profilul rutei:
Ruta in format GPX: https://docs.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6YkhLeDhrOVprVms/edit
Poze: Eu si Marius
Ne trezim cu aceeasi voie buna. Spalarea, haleala, strans tabara…pe la orele 10:30 parasim efectiv campingul.
Ne ia vreo 2 ore sa iesim din oras. Desi anumite artere le mai parcursesem in ultimele doua zile, acum cautam sa iesim in Eurovelo 6. Unele stradute sunt cu sens unic, altele cu sens interzis, etc. Mai stam la semafoare, mai ocolim traficul si, intr-un final, ajungem pe podul (prevazut cu artera pietonala) ce traverseaza Dunarea. Dunare ce este nitel umflata inca. Se pot observa buldozere pe ambele maluri.
Pe malul celalalt, ne regrupam, aruncam un ochi pe indicatoare (asa, ca chestie, caci oricum avem GPS cu noi) si ii dam inainte.
 |
| Interesanta toaleta |
N-apucam sa pedalam prea mult caci dam de un “Biergarten”. Vom intalni destule pe drum.
Cum timp este si soarele se iveste printre nori, decidem sa ne oprim la o bere si o inghetata. Vremea este frumoasa, nu este prea cald si vantul adie usor.
 |
| Cheers! |
In zona acestui mic local, pe iarba, statea o mamaie topless. Din motive etice (si pentru a nu traumatiza si pe altii), nu am facut poze… 🙂
Dupa aceasta mica rehidratare, continuam pe ruta amenajata. Trecem de zona rafinariei (cea de la iesire din Viena) si ne intalnim cu un domn in etate, pe bicicleta, ce ne opreste pentru a comunica starea drumului. Pe scurt, “dupa inca 5 km, e un bazin olimpic”.
Ca idee, ne asteptam ca Eurovelo 6 sa fie inundata partial si eram pregatiti sa reconfiguram…insa nu chiar de aici.
Domnul ne invita sa-l urmam, caci ne poate arata ruta ocolitoare.
Ajungem la niste semne de oprire a circulatiei pe care noi le-am ignorat cu brio. Aici, apare si sotia dansului.
Ne spune ca trebuie sa iesim prin Schonau, de unde putem continua catre Hainburg. Cei doi ne ghideaza prin padure, pe un drum frumos.
La capatul acestuia, ne ureaza drum bun si ne indica directia de deplasare.
Insa, noi eram un pic cam pierduti. Pana sa apuc sa ma uit ca lumea pe hartile de pe GPS, intalnim un tanar ce-si plimba cainele. Acesta ne arata (pe telefon..pe Google Maps) exact pe unde sa o luam si ne spune care drumuri nu sunt inundate. O informatie mai mult decat utila.
Ii multumim si continuam.
In spatele nostru s-au adunat nori inchisi la culoare si se aud tunete. Pare din ce in ce mai sigur ca o sa ne ploua.
In primul sat, dupa ce auzim cateva traznete destul de aproape, fac o paua sa ma orientez pe GPS. Gasesc drumul practicabil (conform indicatiilor tanarului de mai devreme) si ne tragem cate-o pelerina pe noi..caci in cateva secunde au inceput sa cada stropi maricei.
Partea buna este ca avem ocazia sa pedalam prin sate, sa mai “gustam” un pic din locuri. De-o parte si de alta a drumului sunt ciresi…multi ciresi.
N-apucam sa pedalam nici 2 km, ca iar ne departam de furtuna. La distanta mica in spatele nostru ploua binisor.
Continuam pe un drum neasfaltat.
Ajungem in Schonau si ne intersectam din nou cu ruta Eurovelo 6, langa un alt biergarten.
De aici, pare practicabil. O tinem tot inainte catre Hainburg, facand cate-o pauza pentru a admira locurile.
Dunarea a inundat ceva! Se pot observa urmele de mal pe trunchiurile copacilor iar dincolo de dig, cateva campuri agricole inundate, pe care oamenii incercau sa le mai “goleasca” degajand (prin pompe de desecare) apa pe partea cealalta a digului. Treceam cu bicicletele peste cate-un furtun la fiecare minut.
Zona pe care o traversam este de fapt un parc national pe nume Donau Auen. Din loc in loc, gasesti panouri cu diverse indicatii si mentiuni. Si bancute improvizate din busteni.
Facem pauza de un sandwich iar apoi mergem constant catre Hainburg. Ne oprim doar pentru a fotografia o testoasa ce ne-a iesit in cale.
 |
| Inapoi in iarba..unde dorea sa ajunga |
Cu putin inainte de Hainburg, facem pauza pe pod. Se pot observa cateva placute/planse cu date referitoare la amenajarea cursului Dunarii plus alte cateva evenimente marcante din perioada respectiva (printre care si o mica revolta – citat de pe Wikipedia: “In 1984, protesters against plans to put a power station in the Hainburger Au of the Danube forced the government of Austria to withdraw. (see: Occupation of Hainburger Au).“).
Coboram de pe pod si, la scurt timp, ne intalnim cu un grup de copii (insotiti de profesori), toti pe biciclete, venind din sens opus. Pustii incep sa aclame si intind mainile. Astfel, ne oprim si batem palma cu absolut toti, din mers. Foarte frumos!
 |
| “Martoaga” mea, cu “casa” in spate |
 |
| Pauza |
La intrare in Hainburg, traversam inca o data Dunarea pe un alt pod.
Intrati in Hainburg, drumul continua pe margine fluviului. Aici observam multe case ce au fost inundate (probabil cu cateva zile inainte, cand apele au fost considerabil mai mari), sinistrati, mobila scoasa in strada, armata in actiune (la propriu) si drumuri proaspat curatate de mal. Intre timp, incepe din nou sa ploua.
“Udeala” tine un pic. Drumul nostru paraseste malul Dunarii si urca vreo cativa metri, scapand de zonele cu mal. Inaintam catre Bratislava (nu mai e mult) si mergem paralel cu o cale ferata si un drum national. Trecem pe langa un lan de orz.
Luandu-ne dupa ruta oficiala, dam intr-o alta zona inundata.
Marius si Mircea se duc printr-una din balti in “inspectie”. Parca mi-e sila sa adun deja apa in toate angrenajele.
Se intorc. E si mai inundat mai incolo, asa ca vom continua pe drumul initial ce merge paralel cu calea ferata si drumul national, intersectandu-ne cu ruta ceva mai incolo.
Marius reuseste sa ia o tranta (nu in balta) la o viteza mica..probabil 8 kmh. Se dezechilibreaza prosteste (na, se intampla) in timp ce isi aranja husa de pe geanta foto, montata pe ghidon. Cade pe lateral dreapta si, initial, nu pare sa aiba nimic.
Insa, degetul mare de la mana dreapta i se va umfla considerabil in urmatoarele ore iar, mai pe seara, isi va da seama ca si-a fisurat (din nou) o coasta.
Din fericire insa, nu sunt probleme grave si putem merge mai departe. Vom vedea in Bratislava ce facem.
Inainte sa intram pe drumul national, ne oprim sa “jefuim” un cires. Si ce-am mai mancat….
 |
| Cetatea Bratislavei vazuta de pe pod |
 |
| Constatarea… |
 |
| Inginerie domne… |
Intram in centrul vechi. Frumos. Seamana cu Brasovul.
Gasim biroul de informatii turistice unde doream sa confirmam locatia si disponibilitatea singurului camping gasit in arealul orasului.
Cei de la birou au fost foarte amabili. Ne-au dat harta, indicatii precise, lista cu tarifele camping-ului. Le multumim si tinem drumul catre iesirea din Nord-Est a Bratislavei.
Soseaua si trotuarele sunt, la propriu, MUCI. Asfalt vechi, valurit, cu multe gropi si santuri, radacini de copaci si toate cele. Nu cred ca ai 50 de metri in care sa mergi relativ lin.
Campingul e la iesirea catre o autostrada, la vreo 10 km de centru. Nu-i problema, caci in Viena eram cam la fel pozitionati.
Dupa mici cautari, la capatul unei zone comerciale, gasim campingul. “Zlate Piesky” se numeste. Are si o zona de strand mai in spate.
Campingul este unul vechi, ceausist. Ne costa ~5 Euro de caciula (sper ca am retinut corect) pe noapte.
Dusurile sunt interesante: sunt cu buton / “temporizator” iar jetul este cu adevarat puternic. Atat de puternic incat chiar simti ca-ti face un peeling mai agresiv. Dar merge, caci ne e suficient sa avem unde sa punem cortul + posibilitatea de a face un dus. Apropo, dusurile erau cu cheie. In zona in care ne aflam, toti cei ce campau primeau cate una. Probabil folosesc locatia in comun cu altcineva/alta firma, cine stie…
Suntem aproape de o cale ferata si sub un culoar de zbor, caci la scurt timp dupa instalarea taberei trece un avion la altitudine destul de joasa. Nu-i bai!
Se aduna ceva nori. Mergem la supermarket-ul TESCO aflat in apropiere. Ne luam mancare pentru a doua zi si ne intoarcem la corturi.
Inca niscaiva discutii si mergem la somn. Palincuta ajuta 🙂