12 iunie: Bratislava-Komarom

Harta

(click pentru marire)

Profilul rutei

Track GPX: https://docs.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6NEtyRWN0R0hYODA/edit?usp=sharing

Fotografii: Dragos si Marius

In aceasta dimineata, Marius s-a trezit ultimul…dar a terminat primul (si nu, nu la aia ma refer…)!
Strangem tabara si pe la 9:20 plecam din camping-ul cu servicii de “peeling” gratuite sub dus…

Pedalam vreo 10 km pana ne reintalnim cu podul ce se intersecteaza cu Eurovelo 6 (cel pe care a facut Nico pana atunci cand intram in Bratislava) si traversam Dunarea. Reintram in ruta amenajata si, pret de cativa kilometri, vedem multa lume cu role, biciclete si chiar carucioare cu copii mici.

Cotim catre Sud si vantul incepe sa bata din spate. Prindem ceva viteza si parcurgem repede o bucata de drum. Oprim pentru cate-o poza si pentru a surprinde, printre copaci, fluviul involburat.

Inaintea barajului Cunovo, ne iese-n cale un bufet si oprim pentru o bere. “Plzen” ii zice, 1.5 Euro halba.

Trecem barajul si forta apei este, subit, mult prea evidenta.

Continuam pe directia Sud, cu vant din spate. Mergem constant cu 27-28 kmh. Drumul pe dig e perfect si liber. Dupa ceva vreme, o pauza de dezmortire, relaxare, hidratare, realimentare, etc. Vremea este superba si avem MARE noroc ca vantul ne sufla din spate.

Ocazional sunt mici schimbari de directie, momente in care simtim acelasi vant, dar din lateral, iar rezistenta la inaintare creste considerabil. In mod cert, daca mergeam catre Nord, impotriva vantului, timpii s-ar fi dublat.

Dupa vreo 15 minute de admirat lebede si flori (in timp ce ingurgitam cate-un fruct), incalecam.
Paralel cu drumul de pe dig merge si o sosea, care este la fel de libera.

La Gabcikovo, trecem pe malul stang al Dunarii (traversand un alt baraj) si pedalam pe placi din beton ce alterneaza cu segmente asfaltate.
Dupa vreo alti 20-30 km, mai facem o pauza intr-o zona impadurita. Si aici se observa nivelul crescut (inca) al Dunarii. O parte din padure inca este inundata.

La scurt timp dupa asta, drumul se transforma intr-un soi de forestier cu nitel pietris.

Din acest moment, s-a schimbat foaia. Si la propriu, si la figurat.
Inaintam ceva mai lent decat pana acum.

Din cauza zdruncinaturilor, unul din coburile lui Mircea decide sa se desprinda. Mai precis, una din cleme se slabeste.

Rezolva imediat si, in scurt timp ne intersectam cu un drumeag din beton ce ar da intr-o sosea  paralela cu Dunarea.
Decidem sa intram pe ea, observand ca duce direct in Komarno (orasul-frate, de neam slovac, al Komaromului unguresc, aflat pe malul drept al Dunarii). Mai aveam ~15 km.

Trecem pe langa cateva gospodarii. Lumea ne saluta. Pare-se ca mergem pe un soi de drum comunal recent modernizat (asfaltat). Observam un vechi CAP (sau echivalentul lui…am crezut noi..)

Iesim in drumul national 63 cand mai aveam 13 km pana in Komarno. Drum cam circulat insa, in acelasi timp, prevazut cu o banda de urgenta generoasa. Astfel, nu avem probleme in a pedala pe el.

Parcurgem o zona in care marcajele bilingve (in slovaca si maghiara) sunt foarte dese iar satele au denumiri unguresti.

In Komarno, o taiem direct catre pod, conform rutei schitata acasa pe GPS (pentru a nu mai pierde timpul in oras). Trebuie sa traversam Dunarea si sa intram in Komarom, Ungaria, unde avem vreo 3 camping-uri la dispozitie, chiar dupa granita.

Trecand podul, observam un vas romanesc ancorat in port. Probabil din cauza restrictiilor de pe Dunare.

In Komarom, oprim in campingul Juno. Este anexat unui hotel cu acelasi nume si pusesem ochii pe el inca de acasa, desi nu gasisem prea multe detalii. Parea ca e intr-o zona draguta.

Campingul in sine are conditii ireprosabile. Paza, loturi multe cu gazon bun, la umbra unor tei infloriti. Toaletele si dusurile sunt foarte curate.
Ca si costuri, ne-au revenit 5.5 Euro de caciula pentru o noapte, deci 11 Euro 2 persoane + 1 cort.

Dupa ce am facut dus si ne-am spalat din hainele murdare (intinsesem funia intre 3 copaci pentru a le putea usca), purcedem catre centrul Komaromului. Cred ca am mers vreo 10 minute pe jos, la pas lejer.
Omniprezentul hipermarket TESCO ne asteapta si aici, asa ca ne-am facut proviziile.
La intoarcere, gasim o pizzerie pe drum: One Bit . O pizza excelenta! Afacere de familie, local mic si dragut, intim. Preturi bune.
Bem si cateva beri apoi ne intoarcem in camping in jurul orei 21:50.

Zabovim in bucataria complexului facand planuri pentru urmatoarea zi, degustand niste ceai digestiv urmat de palinca (suna ciudat, dar merge de minune!).

Somnul ne fura usor, asa ca luam calea corturilor in cele din urma.