Traseul parcurs
Poze
Dragos si Marius
Mai multe poze puteti vedea aici (caci s-au facut multe si nu ar avea sens sa incarc – si mai rau – pagina).
Prima zi – Sambata
Ca multe alte zone din tara, si aceasta era in vizor de ceva vreme. Am schitat un traseu impreuna cu indicatiile pretioase si binevoitoare ale unui coleg de pe forumul de ciclism, sopinel, care mi-a raspuns cu draga inima si cu lux de amanunte in legatura cu un anumit segment de drum.
Totodata, i-am promis ca voi reveni oricum prin zona pentru o iesire, insa cea de week-end-ul asta era mai “in familie” si intr-un ritm mai lejer.
Asa ca ne-am intalnit sambata dimineata in parcarea McDonalds de la Metro Militari, pe la ora 6. Bezna si racoare, ca doar este toamna acum.
Stabilim sa mergem adunati pana la Talmaciu, unde vom lasa masinile. Vom da o fuga si pe la parintii lui Mircea, in Calimanesti, pentru niste “combustibil”. Preacunoscutul si veneratul nectar incalzitor de suflete este asigurat, ca de obicei, de maestrul de ceremonii Marius. “Ultimele picaturi”, ca sa-l citez. “Am pus in sticla asta de-o jumate iar restul, 2 degete, pe fundul sticlei asteilalte, de 2 litri”. Acel “dejt” de licoare aproape ca s-a evaporat instant, facandu-i in ciuda lui Mircea care urma sa fie la volan. Insa era necesar, caci Marius a pedalat de acasa pana in Militari in pantaloni scurti si tricou.
Ne urnim.
Avem parte de ceata densa pe drum pana spre Pitesti, cand incepe sa o lase mai moale. Se anunta o vreme superba dincolo de munti, pentru sambata si chiar duminica. Speram din tot sufletul sa fie astfel, caci zona pare superba iar toamna este, nu-i asa, un peisagist desavarsit.
Dupa ce trecem pe la parintii lui Mircea, cu vezicile arhipline (unii dintre noi) tragem degraba in benzinaria OMV de la Castrul Roman. Tot aici halim si micul dejun. Vremea pare frumusica, doar ca este curent in vale iar soarele este inca timid.
Mai zabovim un pic si pornim din nou la drum. Nu mai este mult.
In Talmaciu, dupa o scurta perindare prin centrul localitatii, lasam masinile langa biserica, pe locuri special amenajate. Dam jos bicicletele, le echipam, luam rucsac/ghiozdan/etc. pe noi si….sun la pensiune, pentru a spune ce anume dorim de mancare pentru diseara.
O mica paranteza: cazarea am aranjat-o la Casa Lucas din Gura Raului, pe care o recomand cu drag. 80 RON camera dubla.
Cum in zona nu exista restaurante iar acela este punctul nostru de oprire pentru ziua de sambata, doamna ne-a spus ca ne poate gati ceva. Astfel, a ramas sa o sunam sambata dimineata cand intram in traseu, ca sa ii comunic ce anume am dori si daca dorim si un mic dejun pentru duminica.
Optam pentru tocanita de pui cu mamaliga. Suna bine si, in mod cert, este o alegere buna luand in calcul ca este gatita chiar de gazda.
Primele pedale se dau cu spor pe drumul dintre Talmaciu si Sadu. Temperatura incepe sa creasca si, incredibil pentru niste bucuresteni, mergem pe (sau un pic pe langa niste) piste pentru biciclete trasate pe carosabil.
Din Sadu, continuam catre Raul Sadului. Drumul serpuieste frumos printre case specifice regiunii. Tot de aici, incepe o bucata buna de vreme in care voi merge chiar si cu aparatul de gat.
Peisajele sunt extraordinare, oamenii sunt frumosi, casele sunt simple si frumos gospodarite. Aceste lucruri vin ca o mare noutate (ma rog, nu chiar noutate…mai degraba, ca o gura de aer proaspat) pentru niste pedalatori amatori obisnuiti cu chiciul muntenesc (exista mici exceptii in zona de sud unde inca mai gasesti sate frumoase, insa le numeri pe degetele de la o mana) si cu gradul enorm de cocalareala cotidiana.
Dupa ce iesim din Sadu, oprim – la un moment dat – pe marginea drumului pentru a cinsti 🙂
 |
| Noroace! |
Drumul este in usoara urcare prin valea raului. Ne oprim des pentru poze iar soarele incepe sa ne incalzeasca din ce in ce mai mult. Intr-o curte, o vacuta isi spala de zor vitelul.
Ocazional, gasim cate-un indicator pentru trasee de drumetie, ce pleaca din sau se intersecteaza cu acest drum judetean.
Privirile fug in continuu catre dealurile din jur, iar indicatorul rutier ce limiteaza viteza maxima la 25 kmh nu putea fi mai bine plasat! Este viteza cu care poti “rula” pentru a gusta aceste locuri. Cine goneste in tromba, e din alt tablou.
La scurt timp dupa iesirea din Raul Sadului, asfaltul judetean se termina si intram pe forestier. Fapt marcat si de prezenta lui Marius, ce scotocea dupa sticla.
Un pic mai sus intalnim un grup de biciclisti ce abordau un alt drum forestier ce se ramifica din al nostru si duce pana in Voineasa. Ne uram drum bun si continuam periplul, trecand pe langa o hidrocentrala (care nu sunt sigur daca tine de barajul Gatul Berbecului, care este ceva mai in amonte..daca stie cineva exact, sa imi dea de stire).
Urcam treptat pe un forestier superb, inconjurati de susurul apei si de culorile toamnei.
Oprim pentru realimentare si un pic de relaxare in bataia soarelui.
Inainte de barajul Gatul Berbecului, la o bifurcatie, ma incurc nitel si strig “la stanga!”. Astfel, o luam pe un drum pret de vreo 700m pana ce dam de un tunel si ma prind ca am gresit directia.
Ma uit pe GPS si, intr-adevar, ne duceam catre celalalt mal al barajului, aparent. Ne intoarcem la ultima intersectie, facem dreapta si incepem sa urcam. Ne oprim nitel mai sus, privind catre lacul de acumulare.
Urcusul este mai accentuat, insa drumul ramane la fel de bun. Dupa cativa kilometri, ajungem la o alta bifurcatie, unde facem dreapta catre Paltinis. Pe indicator scrie ca am mai avea 17 km. Adevarat, insa nu toti sunt de urcat.
Pe masura ce intram in golul alpin, ne apropiem de cota maxima a turei: 1690m. Privelistea se deschide imbietor.
Luam apa de unde gasim. Se prelinge destula printre ierburi si este chiar buna de baut.
Odata ajunsi in culme, ne punem ceva anti-vant pe noi si o luam la vale, catre Paltinis. Pana acolo, coboram destul de repejor pe acelasi forestier bun, ocazional stropindu-ne in cate-o baltoaca.
Ajunsi la asfalt, o apucam catre Gura Raului, la vale. Cu viteza. Ne oprim de vreo doua ori, atat pentru poza de grup, cat si pentru peisaje. Soarele se indreapta catre apus.
Dupa o coborare zdravana cu niscaiva ace de par (drumul catre Gura Raului ce se ramifica din DJ 106A – ce leaga Sibiul de Paltinis), ajungem in Gura Raului.
Nico se gandeste sa ia cate doua beri (ca doar a fost ziua ei – La Multi Ani!) in eventualitatea in care nu gasim pe la pensiune. Asadar, dupa un mic popas la un magazin din centrul satului, continuam catre cazare, ce se afla spre iesirea catre barajul Gura Raului (DJ 106M).
Ajunsi la pensiune, am fost foarte placut impresionati. Doamna Kainz Corina, impreuna cu sotul sau (austriac de origine), au cladit aceasta pensiune in urma unei povesti frumoase. Va las sa o aflati chiar de la dansa, in caz ca ii faceti o vizita. Sunt niste oameni foarte amabili si cu care ai ce vorbi.
Pensiunea este foarte curata, facuta simplu si cu bun gust, ca pentru dansii.
Bicicletele au stat in siguranta, chiar langa intrarea casei.
Legat de mancare, pffff! O tocanita de pui, servita cu mamaliga fierbinte, smantana proaspata, urda, muraturi aromate si paine ardeleneasca. Consistent, delicios, indestulator pentru absolut toata lumea. Greu de descris! Nu va ganditi la o tocanita ca prin sud, ci la un soi de paprika combinat cu ciulama. Foarte bun!
Dupa cateva istorisiri, ne retragem la somn. Este cald si bine in camera. Liniste. Dormim cu spor.
A doua zi – Duminica
Ne trezim dupa un somn reconfortant. Deschizand geamul, ma lovesc linistea, aerul curat si peisajul.
Impachetam hainele si coboram la micul dejun. La fel de consistent si de bun precum a fost si cina de cu o seara in urma.
Usurel, iesim si ne luam ramas bun de la gazde, cu gandul serios de a reveni in zona (doar mai sunt atatea de vazut!).
Ne oprim in centru. Vedem pe drum multa lume care se duce, imbracata frumos si sobru, la biserica. La prima vedere am crezut ca este o biserica catolica, insa dupa ce am intrat nitel, m-am lamurit ca este ortodoxa.
Ce m-a indus in eroare? Faptul ca totul era curat, bine organizat, in biserica nu se inghiontea lumea, nu se faceau cruci in mod obsesiv de afara, lumea nu era buhaita si “speriata” de preot iar in biserica, in mijloc, era un spatiu chiar frumos amenajat, separat de un soi “gardulet” de lemn. Si, din nou, oamenii. Binevoitori, veseli, imbracati frumos, decent, simplu.
In vreme ce la moastele sf. Parascheva din Iasi oamenii mureau si se inghionteau prosteste (ca sa nu fiu inteles gresit, nu am nici o problema cu Iasiul sau Moldova, ba chiar dimpotriva! In contextul de fata, este doar un exemplu vazut la stiri in noaptea de sambata spre duminica; acelasi fenomen legat de institutia Bisericii – exploatand oameni nevoiasi, fie cu duhul, fie cu buzunarul – il observam in majoritatea zonelor tarii, iar daca punem la socoteala si ce este prin Bucuresti…o luam razna!), aici vedeam disciplina si dorinta onesta de a merge la un lacas de cult din inima unei comunitati, intr-un scop comun.
O mare diferenta de imagine si, mai mult ca sigur, mentalitate si filosofie de viata.
Insa, aceasta este o alta discutie pe care o voi purta cu drag ca tangenta la relatarea unui tur al bisericilor fortificate din Transilvania (ma rog, al unei parti…cred ca la anul).
Si aici mai vedeai cate-un cersetor, insa nimic ostentativ. Mircea a fost binefacatorul catorva prunci.
Iesim din Gura Raului si continuam catre Poplaca (DJ 106D). Mergem paralel (oarecum) cu muntii. Drumul este nitel valurit, insa liber si este o mare placere sa pedalezi.
Dupa Poplaca, avem parte de o urcare. In culme, vedem un panou descriptiv al unui traseu cicloturistic din zona, ce poarta numele lui Emil Cioran. Tot respectul!
Aveam sa aflam ca sunt mai multe trasee, de diferite tipuri (inclusiv pentru MTB), amenajate de asociatia “Tura in Natura“.
De aici, coboram in Rasinari, intram nitel pe drumul Sibiu-Paltinis, ca sa-l parasim mai apoi facand dreapta, catre Cisnadioara (Michelsberg – nume inspirat de arhanghelul Mihail).
Este mai cald decat ieri. Termometrul ciclocomputerului imi arata 22 de grade aproape.
Zaresc branduse in padurea de la marginea drumului, asa ca ma opresc pentru doua poze.
Intram in Cisnadioara. Dupa o mica balaureala prin centrul vechi (am trecut pe langa biserica protestanta), revenim in drum si dam sa continuam catre Cisnadie. Insa, Nicoleta vede sus pe deal o fortificatie.
Trebuie neaparat sa mergem! Astfel, facem imediat dreapta pe strada “Sub Cetate” si..ajungem tot in piata centrala, dar pe o strada neasfaltata in panta, foarte frumoasa de altfel. Cumparam de la o doamna (ce statea langa o toneta din piata) bilete de acces (5 lei/pers.), legam bicicletele si urcam catre biserica fortificata Michelsberg.
Pentru mai multe informatii legate de Cisnadioara si istoria acestei superbe biserici fortificate, va las in compania Wikipedia, caci acolo sunt centralizate mai multe informatii intr-o maniera mult mai coerenta decat as putea s-o fac eu:
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sf%C3%A2ntul_Mihail_din_Cisn%C4%83dioara
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Cisn%C4%83dioara,_Sibiu
Toamna coloreaza in mod sublim drumul ce urca pana la cetate.
Ajunsi sus, ne punem pe citit si fotografiat.
In zona altarului se intalnesc placi funerare stramutate in anul 1940 (apartinand ofiterilor, soldatilor germani si austro-ungari cazuți in 1916) din cimitirul de la Gusterita.
Privelistea e magnifica!
Incantati de ce am vazut, coboram inapoi in piateta, dezlegam bicicletele si o luam la vale catre Cisnadie (Heltau).
Distanta pana in “orasul-frate” este chiar mica, putand fi parcursa lejer si la pas.
Biserica din Cisnadie se vede de departe si este chiar la o intersectie unde noi trebuie sa cotim la dreapta, catre Sadu-Talmaciu si, implicit, catre finalul acestei ture. Dar, inainte de toate, oprim pentru a o vizita.
La intrare ne intalnim cu un domn amabil care ne povesteste cate una-alta, spunandu-ne ca nu stie unde este doamna careia trebuie sa ii platim biletul de acces (tot 5 lei) in urma caruia ne va deschide poarta.
Din vorba in vorba, dansul ne povesteste cum in Sibiu s-au pus la pamant niste obiective turistice fabuloase, completand cu “nu stiu de unde sunteti, insa cei ce au facut dezastru prin Sibiu au venit cu bani de la Bucuresti si fara nici un interes de a proteja ceva valoros. Astfel, au daramat, efectiv”. Hm, oare de ce nu imi suna strain acest mod de a fi?
Intre timp, apare si doamna care administreaza biserica. Fusese la masa.
Ne deschide poarta si ne spune ca putem urca si sus in turn, fara probleme.
In interiorul fortificatiei se regasesc si vechi obiecte folosite in agricultura sau prin gospodarie.
La interior, biserica arata la fel de frumos. Orga este impresionanta.
Dupa un mic tur, urcam in turn. Si tot urcam. Ajungem la clopote (vechi, de altfel, conform inscriptiilor) si vedem niste scripeti venind din tavan.
Cum nu era vreun cordon care sa impiedice urcarea, abordam o scara mai abrupta si ajungem in zona ceasului. Mecanismul este foarte bine protejat, inchis intr-o cutie cu geam gros, din care se aude cate-un “clanc” puternic pentru fiecare secunda.
Fascinant sa privesti grija cu care este lucrat totul.
 |
| Clopotar motorizat 🙂 |
Explorand zona turnului, ajungem in cateva incaperi dedicate simpozioanelor de arta si, aparent, workshop-urilor foto.
La scurt timp dupa ce coboram din turn, ceasul bate sfertul de ora. Bine ca nu eram intre clopote.
Ne reunim cu Mircea (care nu a vrut sa mai intre si a ramas cu bicicletele vis-a-vis de biserica) si o luam catre Sadu – Talmaciu. Drumul este (si aici) putin valurit, ca mai apoi sa coboare direct in centrul Sadului.
Norii se aduna in departare si incepe sa bata vantul din fata si, ocazional, din lateral dreapta. Bine ca s-a stricat acum vremea si nu ieri.
Cateva poze inainte de a ajunge inapoi la masina.
Astfel se incheie o tura superba.
Si da, este doar o degustare pe fuga a acestei minunate zone. Sunt o gramada de vazut pe indelete, intr-un tur de cateva zile sau, chiar in mai multe :).
Multe locuri ce trebuiesc savurate, multe peisaje cu care sa iti incarci sufletul si multe istorisiri si lucruri interesante de citit.
Vom reveni, cu ceva mai mult timp la dispozitie.
Cat timp urcam bicicletele pe masina, isi face aparitia o pisica foarte draguta si sociabila.
Purcedem pe Valea Oltului, inapoi catre Bucuresti.
Deindata ce trecem muntii, temperatura este cu aproape 10 grade mai mica, este innorat si ploua ocazional.
Dar nu mai conteaza..ne-am facut “plinul”.