Km parcursi in ziua curenta: 119 km
Total: ~540 km
Track GPX: https://drive.google.com/file/d/0ByRfPcst6S-6c2lKMFd2TURUdWs/edit?usp=sharing
Foto: Dragos si Marius
Dupa o zi frumoasa petrecuta prin Budapesta, a urmat o noapte linistita. Ne trezim, asadar, pe 15 iunie.
Strangem bagajele (fapt ce a devenit o rutina) si rufele proaspat spalate ce s-au uscat cu succes pe balcon. Ne adunam la masa din hol, scoatem ce mai aveam de mancare din frigiderul pus la dispozitie de pensiune si o punem de micul dejun.
Urmeaza o zi calda de pedalat prin campie. De fapt, de aici inainte vom avea cateva zile de adunat kilometri prin soarele verii.
Nicoleta incepe sa se procopseasca cu mici arsuri ici-colo, dar nimic grav.
Ne luam “La revedere” de la gazde, ramanand cu o impresie foarte buna despre dansii.
Iesim in DN11 si, cum stateam la primul semafor, o doamna de varsta a treia ne face semn sa nu mergem cu bicicletele pe strada. Incearca sa ne arate ca ar exista o pista pe undeva, insa noi nu vedem decat un trotuar.
Eram un pic ingrijorati de parcurgerea catorva kilometri pe DN-ul ce ducea direct in Budapesta, la ora de varf.
Dupa un “studiu” mai atent, observam ca intr-adevar exista o pista pentru biciclete, dupa tufele ce strajuiesc trotuarul. Asadar, ne conformam. Mergem relaxati pe pista paralela cu DN-ul.
Pe masura ce pista se apropie de cheiul Dunarii, suntem nevoiti sa ocolim de cateva ori pe stradute laturalnice.
Un fapt ce trebuie notat: administratia locala a amenajat indicatoare temporare pentru Eurovelo 6 ce descriau traseul de ocolire a zonelor calamitate.
Ma opresc, totusi, pe o strada de langa fluviu pentru a constata o parte din daunele insemnate provocate de inundatii.
Usurel, ajungem vis-a-vis de Parlament. Simt nevoia sa cobor pana la toaleta metroului, asa ca ceilalti trei ma asteapta.
Facem inca doua-trei poze si o luam din loc. Soarele incepe sa ne incalzeasca din ce in ce mai mult.
Cu ajutorul GPS-ului, traversam podul “Petofi Hid”. Ne folosim de un trotuar care se termina brusc in capatul podului, ceea ce ne obliga sa ridicam bicicletele peste un gard din fier.
Trebuie sa intram pe DN 51 ce trece chiar pe sub pod. Coboram pe o bretea si ne postam in fata unui semafor ce a stat pe rosu multa vreme. Dupa vreo 5 minute de corectitudine, ne-am plictisit si am trecut “pe blat”. Nu am fost singurii, caci vreo doi soferi au fost in asentimentul nostru.
Treptat, pe un bulevard lat ce avea sa devina DN, parasim Budapesta. Traversam o zona periferica, garnisita cu cateva fabrici vechi si linii de tramvai.
Drumul se prezinta un pic anost, cu trafic (cum este un drum national), iar soarele arde. Dupa cativa kilometri de la iesirea din Budapesta, oprim la un OMV pentru umbra, apa rece si bere. Termometrul ciclocomputerului imi arata 45+ grade Celsius (evident, temperatura resimtita pe bicicleta, in soare).
Cu greu, dupa ce ne-am spalat pe fata cu apa rece, ne urnim de sub umbrele. Trebuie sa continuam, mai avem kilometri buni de parcurs.
Molesiti, toropiti, dar inca cu chef de glume, pedalam pe un drum anost si slab calitativ. Calitatea nu este deloc un deranj. Nu este drum european iar traficul, desi prezent, nu e chiar atat de agasant.
Ne oprim odata la 15-20 km pentru hidratare si dezmortire sau, daca exista copaci, umbra.
Pe dupa-amiaza, vanam pe GPS urmatoarea localitate. Hotaram sa oprim la un magazin in Domsod pentru a lua niste apa si cate-o bere. Mai avem cate doua sandvisuri din ziua trecuta pe post de mancare.
Gasim magazin. Luam toate cele insa plecam instant la aparitia unor masini “tunate”, pline cu tigani de-ai zonei. E mai bine sa previi decat sa tratezi, vorba ceea.
Balaurim nitel dupa un loc cu umbra. Incercam langa o livada insa, nici nu ne asezam bine ca incepe sa ne latre insistent un caine. Prea multa galagie. Revenim in DN si iesim pe “prima la stanga”. Pare a fi un drum catre o ferma de vaci, insa e umbra si, totodata, traficul lipseste. Tragem pe dreapta si ne realimentam. Un pic de filosofeala nu strica, mai ales dupa ce te-a batut toata ziua soarele-n cap.
Lasam “gargara” si ne suim in sa. Continuam catre Dunauverecse. Aici, ar trebui sa traversam Dunarea. Orbecaim nitel. Facem o bucla. Aparent VeloMap nu include chiar cele mai mici detalii, mai ales ca suntem intr-o zona mai putin turistica (aparent).
Exista un pod, insa este podul unei autostrazi. Gasim insa o pista de biciclete ce merge in directia podului. Surpriza! Pista urca exact pe podul autostrazii si traverseaza fluviul. Foarte bine si frumos amenajata.
La capatul celalalt, iesim intr-un drum de tara (probabil drumurile sunt inca in curs de realizare) care ne poarta catre un sat nou. Case noi, frumoase, impozante pe alocuri.
De aici, iesim in E73. Da, e drum european insa pare foarte liber. Tragem sperante ca n-o sa ne faca nimeni observatie. Oricum, nu avem mult de mers pe el.
Dupa ~ 7 km, facem stanga si iesim catre Dunaufaldvar. Vedem cirese in fata unei curti si ne oprim sa cumparam. O doamna in varsta, foarte binevoitoare, ne serveste. Luam multe. Doua pungi.
Aveam sa constatam ca ne-am tepuit nitel, caci erau la discretie un pic mai in fata. A meritat din plin oricum.
Intrati in Dunaufaldvar, ma iau dupa GPS. E trecut un camping aici, pe malul Dunarii. Kek-Dunau. O fi sau n-o fi inundat?
Reusim sa ajungem la el. E in zona falezei, mai sus nitel de niste terase si un strand. Are gazon, pare ca ar avea si niste dusuri.
Impreuna cu Marius, intru la “receptie”. Aici, dam de un tanar. Cu stupoare constatam ca abia ne intelegem cu el. Engleza nu vorbea absolut deloc.
Am incercat sa il intrebam de dusuri si bucatarie in cate limbi puteam si noi, insa cu greu s-a legat ceva. A inteles doar partea cu “douchen”.
La calcule, cum sa te intelegi cu el? Prin semne. A iesit cu cativa forinti in plus. Ne arata el un panou cu preturile, dar era doar in maghiara. Nefiind o diferenta mare (undeva la 1-2 euro de caciula), am lasat de la noi. Si asa nu aveam unde altundeva sa mergem.
Intrebam de wireless, ca idee. Nu intelege. Sta cateva secunde apoi, luminandu-se la fata, spune: “aaaa…ui-fi!”. “Yep, uiii-fii!”, ii raspundem.
Platim, ne da si o foita cu parola de acces a retelei wireless (pusa la dispozitie gratuit), ne arata unde sunt dusurile si…intram sa ne alegem locuri de cort.
Campingul e modest, insa nu ai de ce sa te plangi. In afara de noi, mai era o singura familie.
Punem tabara, ne spalam, mai spal o runda de haine si constat ca…am uitat sarma de rufe la pensiunea din Szentendre. E, asta este. O sa iau alta de la un supermarket, cu prima ocazie.
Iesim prin oras, la plimbarea de seara. Toate magazinele sunt inchise, asa ca dupa cateva poze ici-colo, esuam intr-o terasa. Am baut cate-o bere si am servit niste pizza buna. Insa e jale cu engleza! Cea care ne-a servit, la fel. Tanara si abia intelegand ceva.
O fi o chestie locala, cum intalnesti si pe meleagurile noastre zone neatinse de limbi straine.
Intorsi la camping, ne postam pe dig. Incerc sa trag cateva cade cu expuneri lungi, insa lumina din spate e prea puternica. Mancam cirese, facem jurnalul zilei si ne uitam pe harti.
O patrula de politie opreste in spatele nostru la un moment dat si ne intreaba, foarte politicos, ce facem acolo. Le spunem ca suntem cazati in camping, facem un tur cu bicicleta si ca planificam ziua de maine (aveam la vedere laptop-ul, trepiedul cu aparatul si punga cu cirese).
Ne ureaza, la fel de politicos, sedere placuta si o seara buna. Foarte frumos!
In cele din urma, ne retragem la somn, dupa o zi in care am parcurs 119 km prin soare.