Kilometri parcursi in ziua curenta: 84.5
Total: ~1135 km
Poze: Dragos si Marius
Despre ziua asta chiar nu avem multe de zis. Dupa ce am luat micul dejun la pensiune, ne-am umplut sticlele cu apa si ne-am urcat in sa. Arsurile Nicoletei arata destul de rau, asa ca nu lipsesc cremele si antiinflamatoarele locale.
Este si astazi foarte cald. Pedalam prin Banatul Sarbesc catre Bela Crkva, de unde ne vom indrepta catre Naidas, vama Sarbo-Romana.
Drumul este valurit, dar liber si foarte frumos. Trecem prin zone cu vegetatie bogata.
Avem ocazia de a admira cateva vaci ce se bucurau de o baie buna.
Cald, cald, cald. Mai greu la deal, cu oboseala acumulata, mult soare in casca si apa fierbinte in sticla.
In Bela Crkva, poposim la terasa unui strand. Bem cate-o bere si mai rontaim cate un sandvis. Ce bine e la umbra. Folosim din dinarii ce-i mai avem sub forma de maruntis.
Mai e putin pana in tara. Tot inainte prin soare.
Urmeaza cateva urcari zdravene. La 45+ grade Celsius, ele storc totul din noi. La propriu.
Din sens opus, ne salutam cu un cicloturist neamt, care cobora. Am dialogat 2 minute. El facea circuitul in sens invers.
La vama Naidas, aratam pasapoartele. Suntem intrebati mai mult in gluma daca avem ceva de declarat (tigari, alcool, cafea) si trecem mai departe.
Nici nu intram bine-n tara caci, dupa cam 5 minute, in timp ce urcam pe drumul national catre Oravita (foarte prost, de altfel), trece pe langa noi o masina alba, rupta in doua, plina cu cocalari ce ascultau manele cu geamul deschis. Evident, dau cateva claxoane si incep remarcile mentionate si in postarea anterioara: “fataaaaa!! fataaaaa!!!”, “uite-i baaaa si p-astiaaaaa ha ha ha “, “sugeti p*la ba!”, samd. Cum spuneam, chiar credem ca suntem mai civilizati si mai avansati decat “ratatii” de pe langa noi?!
Eu as zice sa ne mai gandim nitel (la modul general vorbind) inainte de a scoate pe gura afirmatii de genul “De ce ai merge intr-o …taraaaa..precum Serbia/Muntenegru/Bulgaria/Slovenia/Slovacia?!?! Doamne!”.
Undeva dupa Racasdia, oprim la un birt al satului. Domnul de acolo a fost foarte amabil sa ne mute cateva mese la umbra unui nuc. Am baut apa multa, bere si …Fanta. Este extrem de cald, parca mult mai rau decat in ultimele zile.
Lenevim aici cam o ora. Ne e groaza de urcarea constanta pana in Oravita, dar vedem. Exista ceva cazare pe acolo, ne-om descurca.
Ajungem la periferia Oravitei. Urmarind. Oprim pe la gara sa intrebam daca circula mocanita, caci a doua zi planul este sa mergem pana in Anina. Apoi intrebam de pensiuni. Ne este vandul un pont cu “Pensiunea 7 brazi”. Merem intr-acolo. Prindem bariera pe linia Oravita-Anina.
La pensiune, dupa o ultima urcare zdravana facuta si pe langa biciclete, dam de o nunta (era sambata). Pensiunea este plina, mai aveau doar o singura camera libera. Parca am dat 80 RON. Insa, puteam manca la restaurant, intr-o zona separata de petrecere. Proprietara pensiunii ne indica si un loc pentru cort, unde se poate sta fara plata. Cei din cort pot folosi dusurile din baile comune.
Zis si facut. Marius si Mircea decid sa ramana la cort.
Ne spalam pe rand si coboram la masa. Stam la taclale, se dau mesaje si telefoane pe la familii.
Oboseala fiind mare si anuntandu-se, in continuare, calduri mari, decidem sa luam trenul din Oravita dis de dimineata in ziua ce vine, insa nu spre Anina, ci spre Resita. De acolo, pedalam pana in Caransebes si ne urcam in tren. Astfel, o taiem cu o zi mai scurt, timp ce poate fi valorificat acasa pentru despachetarea bagajelor, pusul la spalat al rufelor, etc.
Asta este. Ne vom intoarce intr-un alt tur de cateva zile prin zona superba a Banatului, in care vom vizita si Bigarul, cheile Rudariei si multe altele ce le avem pe lista.
Dupa ce savuram o masa foarte buna la restaurant, ne retragem in camera/cort cu gandul la a ne culca.
Din pacate, pentru mine si Nicoleta aici avea sa se termine excursia.
Am primit seara tarziu un telefon de acasa cu privire la o situatie de maxima urgenta. Fapt ce ne-a facut sa impachetam totul imediat, in noaptea aceea, sa le spunem baietilor sa urce in locul nostru in camera, iar noi sa o luam catre Timisoara, pentru a prinde primul tren catre Bucuresti. Cu noroc, am gasit o masina disponibila ce ne-a dus pana la gara din Timisoara, cu tot cu biciclete.
Altfel, aveam de gand sa pedalam cat puteam. Bine ca nu am facut asta, caci a inceput si o ploaie torentiala iar drumul era extrem de prost si fara pic de lumini. Dar, in momente de criza te gandesti si la solutii extreme.
Din fericire, la data scrierii acestei relatari, problema respectiva a fost depasita, cu ceva eforturi. Toata lumea e sanatoasa in prezent si pe linia de plutire. Asta este, viata nu are numai parti bune iar boala poate lovi oricand, pe oricine. Noroc ca eram in tara!
Baietii s-au tinut de plan in ziua urmatoare. In urmatoarea relatare voi pune cateva poze primite de la ei.