ATENŢIE: În urma cutremurului din octombrie 2015, versantul din spatele acestei plaje s-a prăbuşit, distrugând atât drumul de acces, cât şi treptele şi facilităţile zonei. Totodată, cea mai mare parte din plajă este îngropată în prezent, porţiuni din ea fiind accesibile doar cu barca, dinspre Vlychos sau Agios Nikitas. Relatarea de faţă va rămâne disponibilă, măcar pentru a ilustra frumuseţea ce a fost accesibilă până nu demult.
Una din plajele mai celebre de pe insula este Egremni. Renumita atat prin frumusete, cat si prin cele 350 de trepte pe care trebuie sa le cobori (respectiv urci, ulterior) pentru a ajunge pe plaja.
De dragul diversitatii, nu am mai folosit scurtatura care ne scoate direct in Dragano din drumul Agios Petros – Komilio, ci am continuat pe varianta mai lunga si, un pic mai lina. Caldura si umiditatea insa, vor face tot ce le sta in putinta ca transpiratia sa curga siroaie, chit ca esti dupa un sezon in care ai tot biciclit si mers pe munte. Deci, acelasi sfat invariabil: sa aveti apa la voi!
A nu se intelege gresit. Drumul prin Komilio este la fel de frumos.
Odata ajunsi inspre plaja, drumul asfaltat ingust ce va poarta printr-o mica padure de pini in ultimii 2 km, lasa loc unui forestier foarte bine batatorit si plin de praf de creta. Veti gasi multe masini parcate in panta, cu pietre la roti (inclinatia este mare), acoperite cu praf.
Cu bicicleta, continuati lejer.
Fix in zona in care incep treptele (“Stairway to heaven”, cum scrie pe un indicator), puteti lega linistiti bicicletele de unul din stalpii de prin parcare. Este si o terasa destul de cocheta in aceeasi zona.
Nu am avut probleme cu bicicletele, nici cand am stat 8 ore pe plaja. Le-am gasit neatinse, in acelasi loc.
Luam bagajele de pe biciclete (noi aveam, cum am mai spus, ceva bun la rece, apa, prosop, etc.) si incepem sa coboram treptele, admirand culorile apei si plaja.
Treptele sunt initial din beton, apoi din lemn.
Pe plaja, gasiti si zone de sezlonguri, chiar pe langa un bar (puteti servi si cate-o gustare – preturile sunt ceva mai mari, evident).
Contrastul dintre munte si mare este ceva aparte, iar pozele graiesc de la sine.
Dupa balaceala, relaxare, stat la soare, baut bere si citit o carte, vine vremea sa ne indreptam spre Ponti. Strangem “tabara” si o luam din loc, admirand din nou plaja in lumina dupa-amiezii.
In ciuda faptului ca eram odihnit, hidratat, iar gentile erau considerabil mai usoare decat atunci cand am venit, din cauza umiditatii si a soarelui ce inca arde zdravan pe masura ce se pregateste sa apuna, la capatul treptelor eram leoarca:
Am inceput sa pedalam ca sa nu transpiram.
Ne racoream din mers, insa nu din prima. Caci am facut un pic de push-bike in zona foarte abrupta, plina de creta, din vecinatatea plajei. O locatie ce, din nou, nu trebuie ratata!