Pe corturi, coburi, biciclete si incaltaminte avea loc Adunarea Generala a Limacsilor. Plin!
Am petrecut 5 minute pentru a curata, cat de cat, corturile si coburile. Nici macar o parte din hainele lasate afara nu a scapat de “bale”.
Cum sunt doua zile mai relaxate si rufele murdare sunt numeroase, avem o sesiune indelungata de spalat, dupa care luam micul dejun pe bancutele din lemn situate in apropierea corturilor.
Pe la orele 11:00 AM ne punem in miscare. Fara biciclete de data aceasta, caci pauza e binevenita. Plus de asta, ai ceva mai multa libertate de miscare in orasele mari daca nu ai si grija bicicletelor, mai ales cand vine vorba de vizitarea obiectivelor turistice.
Vremea este foarte prietenoasa. Cald si senin.
Ajungem pana in zona centrala, cu un mare ocolis in schimb. Camping-ul este in apropierea unui parc mare (si frumos), prin mijlocul caruia trece o cale ferata. Ei bine, exista cateva podete pe sub aceasta, insa noi am nimerit exact cand se efectueaza lucrari de consolidare. Astfel, ne invartim ceva mai mult, insa plimbarea prin parc nu ne displace.
Traversam Vltava si mergem pe chei pana la intrarea in cartierul evreiesc.
Pe un zid vad un poster cu Soulfly…hmmm..nu-i prindem. Ar fi fost o seara pe cinste (pentru mine si Marius, mai precis).
Pe drum vedem cladirea unei institutii statale cu cateva statui, mostenite probabil din perioada comunista.
Cladirile sunt frumoase, inca de cand te aproprii de zona centrala. Se vad influentele vecinilor.
Bineinteles, celebrele tramvaie cehoslovace sunt nelipsite din peisaj. Precum si cativa cersetori beti.
Vedem Sinagoga Spaniola – pe dinafara – iar la capatul bulevardului intram in piata mare din centrul vechi unde se regaseste un monument demn de mentionat, inchinat lui Jan Hus.
Atat despre el cat si despre importantele razboaie Husite si Razboiul de Treizeci de Ani va invit cu drag sa cititi daca sunteti pasionati de istorie si doriti sa aveti o idee de ansamblu ceva mai clara asupra situatiei geopolitice din trecutul si prezentul acestui tinut.
In aceeasi piata se mai gasesc biserica Sf. Maria din Tyn si cea a Sf. Nicolae, ambele din secolul XVI. Totodata, primaria veche si turnul sau cu ceasul astronomic.
 |
| Mad Max |
 |
| Monument inchinat lui Franz Kafka |
Am urcat si in turnul primariei pentru a face poze, caci ofera o panorama foarte buna a orasului. Pacat insa ca era extrem de aglomerat! Stateai la coada pentru a avansa un metru, fapt ce ne-a dezarmat rapid.
Aglomeratia a fost un lait motiv al vizitei noastre in Praga, contrar asteptarilor (teoretic, inca nu eram in plin sezon turistic, dar probabil asta conteaza ceva mai putin pentru astfel de orase).
“Setati” pe bere, cautam o crasma. Gasim, intram, cerem si de mancare.
Chelnerul ne-a amuzat teribil. Parea a fi spaniol, foarte serviabil, doar ca pentru orice miscare spunea “Thank you!” si “You’re welcome!”, fara ca cineva sa fi rostit ceva in prealabil.
Exemplu: “Ok, if I may show you the English menu…” (pauza – rasfoire prin filele meniului)…”Here it is..you’re welcome!”.
Sau, cand aducea orice la masa (halba de bere, cutit, paine, mancare), spunea “thank you!” de cate ori efectua cate o operatiune. Cum spuneam, foarte amabil si serviabil, a interactionat cu noi intr-un mod placut si discret.
Ba chiar ne-a facut si o poza de grup, mai ales cand Marius a primit ciolanul de 1 Kg pe care si l-a comandat cu multa mandrie..si foame.
Totodata am vizionat primul set din finala feminina a turneului Roland Garos, in care a concurat si Simona Halep.
Nota de plata: 190 kr (coroane) pizza, 220 kr gulasul, 280 kr ciolanu’, 290 cartofii prajiti si puiu’.
Apoi, trecem prin piata Franz Kafka si incercam sa intram in biserica Sf. Maria din Tyn insa urma sa se tina un concert unde accesul era permis doar cu bilet, asa ca am renuntat.
Aceeasi situatie s-a aplicat si bisericii Sf. Nicolae si Klementinum-ului. Cam in toate lacasele de cult se tin concerte si diferite evenimente culturale.
Cum am mai spus, FOARTE aglomerat!
Traversam podul Carol, plin de turisti, artisti stradali si diversi negustori de suveniruri.
Pe malul celalalt, ne luam cate-o inghetata si ne propunem sa urcam catre un punct de belvedere unde se gasea un monument pe nume “Metronom”.
Ajungem in aproximativ 20 de minute. Aici, activitate tinereasca: cativa skateri, un grup de dansatori charleston, niscaiva gunoaie. Privelistea cam lasa de dorit asa ca ne multumim cu un restaurant ce se afla nitel mai jos de monument, de unde am reusit sa tragem cateva cadre.
Usurel, odata cu apropierea apusului, ne indreptam spre camping. Poposim la un magazin BILLA pentru aprovizionare iar apoi, urmam acelasi ocol ca si de dimineata.
De la receptie cumparam 4 beri si primim multe detalii cu privire la transportul in comun al orasului.
A doua zi, la fel, ne-am trezit lejer.
Mircea a decis ca vrea sa ramana in camping, dorind sa se relaxeze. Astfel, eu cu Nicoleta si Marius purcedem – tot pe la 11:00 AM – catre statia autobuzului 112. Urcam, ne cumparam bilete. 41 de koroane/caciula pentru un bilet valabil pret de 90 de minute pe orice mijloc de transport in comun (autobuz, tramvai, metrou).
Acelasi bilet a fost folosit si pentru legatura cu metroul (ce avea sa ne duca pana in zona istorica a capitalei, la statia cea mai apropiata de Palat).
Odata iesiti la suprafata, puhoi de lume. Parca mai ceva decat ieri. Totodata, e si mai cald.
Eram hotarati sa vedem ceva, asa ca optam pentru asa-zisul circuit B, ce includea Catedrala Vitus, Castelul, basilica Sf. Gheorghe si Golden Lane (sa-i zicem Ulita de Aur, o strada boema cu case vechi in care locuia peronalul castelului). Pretul: 250 koroane
Palatul este mare ca dimensiuni si extrem de auster. Sala incoronarii seamana foarte mult cu cea din Castelul Huniazilor. Nu am facut poze, caci erau contracost si nu prea era nimic notabil.
La basilica, o vizita foarte scurta. Golden Lane: la fel de scurta. Multa lume, cateva expozitii de armura si instrumente de tortura plus o camaruta in care a locuit, timp de un an, Franz Kafka (intre 1916 si 1917). Intrarea in aceasta camaruta costa alti 2 Euro, asa ca am stat linistiti. Mult marketing!
Cand sa intram in Catedrala Vitus, vedem coada de aproximativ 250 de metri. Nu exagerez! Pe mai multe randuri, de altfel.
Asa ca renuntam bucurosi la ideea de a ne pierde cateva ore pentru o vizita scurta intr-un edificiu, foarte probabil nu prea iesit din comun.
Concluzia unanima: “e frumos, da’ nu prea….“. Lume multa, iar renumele si reclama orasului atrag foarte multi turisti – ceea ce nu este rau, insa atmosfera este grav distorsionata de turismul in masa.
Parca am simtit ca oferta nu se ridica la nivelul reclamei. O fi fost contextul de vina.
Pe la orele 13:30 am cautat un loc pentru servit bere.
Ne mai fataim la pas prin centrul vechi. Ceva nunta cocalareasca de rusi fix in fata primariei, cu tot alaiul de fotografi si cameramani.
Oprim la o gelaterie, undeva pe o straduta mai laturalnica. Servim cate-un Gambrinus si o delicioasa inghetata.
Am mai bantuit nitel in ideea de a vizita o expozitie, insa dupa ce am dat o raita am renuntat din lipsa subiectelor atractive pentru gusturile noastre.
Cautam, deci, un loc pentru servirea mesei. Gasim restaurantul Mlejnice.
Chelnerul era zurbagiu, sictirit si nitel enervant, dar am baut doua beri gratis caci a omis sa le treaca pe nota. Nici noi nu am semnalat eroarea, luand in calcul atitudinea lui pe care am observat-o si vis-a-vis de alti clienti ai restaurantului. Stiu, romaneste, insa imi pare de prost gust sa angajezi personal care se comporta in acest fel.
Pe la orele 17:00 am decis sa ne retragem spre camping.
De data aceasta am ajuns pe un drum mai optim.
Taclale, bere si somn. Maine o luam iar din loc.