Traseul
Initial ne gandeam la o drumetie (la picior) prin Bucegi, mai precis traversarea acestora de la Est la Vest. Vremea se anunta super ok, dar cu doua zile inainte de week-end s-a stricat destul de tare, fapt ce ne compromitea prima zi. Astfel, am schitat o tura de bicicleta printr-o zona pe care doream de multa vreme s-o “gustam”.
Asa cum este frumos, ni s-au alaturat Oana, Claudiu si Cristi. Duminica se anunta soare peste tot aproape, asa ca am planificat cu incredere.
Iata-ne asadar in dimineata zilei de duminica, in drum spre Gara de Nord. Frigulet, dar pedalam sustinut si ajungem in timp util fara a resimti temperatura de afara.
Oana si Claudiu sunt deja in tren, la fel ca si alti cativa biciclisti. Trenul este R3001, cu plecare la 6:23 din Bucuresti. Urma sa coboram in Ploiesti Vest, de unde incepeam tura.
In timp ce propteam bicicletele pe culoar, apare si Cristi. Inca vreo cinci minute si trenul o ia din loc.
Din vorba-n vorba (ca de obicei), ajungem in Ploiesti. Racoare.
Pornim spre iesirea din oras, de data aceasta inspre Boldesti-Scaieni. Schitasem ruta astfel incat sa evitam, pe cat posibil, drumurile nationale.
Parasim Ploiestiul si incepem a urca pe niscaiva ulite (caci asa stiu eu sa trasez cu Open Cycle Map, intr-un mod tare “inspirat” uneori….) si iesim in cele din urma in drumul ce urca pana la crama Seciu.
In valea indepartata se vede ceva soare. Hai, ca poate scapam de nori si ies poze frumoase prin padure.
Urcam pana la crama.
Pe masura ce ne apropiam de Galmeia, parca devenea si mai racoare. Soarele nu se arata deloc iar pe dealuri, in departare, tronau norii. Asta e!
Din Galmeia cotim stanga (cum mergeti spre Est) si o apucam spre padure. Nimerim exact intr-un punct de control pentru o competitie de orientare sportiva in alergare (am uitat numele acesteia). Intrebam daca putem pedala prin padure fara a deranja concurentii si ni se spune ca da. Asadar, continuam. Cel mai probabil traseul concursului era undeva mai la stanga de locul in care noi am intrat in padure, caci nu am dat de nici un alergator.
Culori superbe, liniste deplina. Claudiu si Oana zaresc un cerb, fapt ce-i si retine nitel.
Padurea este linistita si numai buna de cutreierat. Daca ar fi fost soare, pozele ar fi iesit de-a dreptul frumoase, gratie culorilor.
Oricum, ne place.
E multa umezeala in padure. Sunt ceva balti si noroaie dar, din fericire, nimic prea lipicios.
Iesim din padure in satul Harsa, de unde urmeaza o scurta bucata valurita, pe asfalt. Trecem pe langa Padurea Magica si incepem a cobori catre Varbila.
De aici incercam sa ajungem pe drumeagul specificat pe schita de acasa, insa este prea plin de noroaie. Asa ca vom ocoli zona pe asfalt. In padurea de dupa Galmeia am avut multe momente in care alunecam pe frunze (mama ei de ploaie…) si erai nevoit sa te opresti sau sa te dai jos. Vom vedea cum e mai departe.
Ajungem in Iordacheanu. Traversam Cricovul Sarat inspre Straosti, dar nu inainte de o mica pauza pentru sandvis/ceva dulce.
Din Straosti parasim asfaltul si incepem a urca pe un drum forestier, prin padure. La fel de umed, dar practicabil.
Se vede ca vara asta noi nu prea am apucat sa pedalam in panta, da’ se rezolva. Trecem pe langa doua sonde Petrom amplasate in padure.
Ajunsi in coama dealului, admiram privelistea. Cat se poate, caci tot plin de nori este. Doar ca s-a mai incalzit nitel.
Ne regrupam si incepem a cobori catre satul Rotari, de unde vom urca spre Malu Rosu pe asfalt. Drumul este presarat cu pietre destul de maricele.
Urcarea spre Malu Rosu este lunguta si a divizat iar grupul, spre rusinea noastra.
Oana, Claudiu si cu Cristi o iau inainte si ne vor astepta in Malu Rosu minute bune.
Ne facem noi bine, nu-i bai 🙂
Ne regrupam. Intrucat am mers ceva mai greu prin paduri (date fiind umezeala si noroiul) si cum fiecare resimte, totusi, o oarecare oboseala, se voteaza scurtarea turei. Mai aveam de coborat mult si de urcat prin paduri ceva dealuri, pe poteci de drumetie. Sansele ca acestea sa fie imbibate cu apa sunt foarte mari, mai ales cand ne uitam la norii ce inca nu ne dau pace si par a fi mai intunecati spre satul Tataru.
Astfel, din Malu Rosu o taiem catre Mizil prin Fantanele – Vadu Sapat.
Nici nu incepem sa coboram bine ca apare si soarele, timid. Ei na, fix la final de tura.
O coborare superba. Libera, cu asfalt foarte bun si pante lungi in linie dreapta. Se ating viteze mari, Cristi sustinand ca s-a dus la peste 70 kmh (el foloseste Strava, insa nu mai avea baterie la telefon deci, nexam dovada “pe hartie” 🙂 ).
Cand iei pauza din frenezia coborarilor, admiri peisajele care nu lasa deloc de dorit.
 |
| In plan indepartat (la orizont) – Mizil |
Ne regrupam la baza dealului si continuam in coborare usoara cu vant din spate.
Norii sunt in continuare prezenti pe dealurile pe care ar fi trebuit sa balaurim (conform schitei initiale), deci poate am facut mai bine asa.
Ajungem in Mizil. Ne oprim direct la gara si intr-o jumatate de ora pare ca avem un Regio de la Transferoviar. Perfect.
Cumparam niste bere de la un birt de vis-a-vis si ne postam pe peron, in lumina soarelui destul de bland. Ne incalzim nitel, in sfarsit.
Se aglomereaza. Vine trenul. Cu greu inghesuim bicicletele in tren, blocand culoarul vagonului. Ne-am suit unde am vazut semn de biciclete, insa spatiul disponibil in autotrenurile celor de la TFC este chiar mic. In fine, le punem in asa fel incat sa nu blocam traversarea vagonului si ramanem in picioare, langa ele.
Dupa niste discutii cel putin ciudate cu un tanar student (nu stiam daca el chiar vorbea serios sau se prefacea ca-i total alienat) ce ne-a abordat vazandu-ne cu bicicletele (ar fi prea multe de povestit aici si nu au legatura cu tura), ajungem in Gara de Nord. Foarte aglomerat! Ne strecuram cu greu, spargem gasca si fiecare o ia catre casa lui.
Acasa a fost la fix un ceai de soc si tei (2 plicuri soc, 1 de tei) caruia i-am adaugat o lingura de palinca. Si mai la fix a fost somnul de dupa.