24 mai 2015
Dupa o bicicleala insorita in ziua precedenta, ne-am mobilizat impreuna cu Oana, Claudiu si…Oana, pentru un traseu propus de cea din urma.
Cum ea a mai incercat sa intre (impreuna cu un alt grup) pe Valea Rea din Baiului cu o saptamana in urma si au ratat drumul, e o ocazie buna sa incercam din nou. Am gasit si un track GPS postat de Emi Cristea pe Alpinet.org, deci ar trebui s-o nimerim.
Traseul pleaca din gara Sinaia. Se traverseaza liniile de cale ferata (cu atentie) si se intra pe un drum forestier ce urca spre Est. Drumul in sine poarta numele de “Valea Rea”. Traseul turistic este nemarcat.
Pare ca ar fi mai multe variante de a ajunge in zona Vaii Rele (una ar incepe un pic mai sus de gara Sinaia, prin Plaiul Tufa – vezi harta), insa noi am urmat acest drum forestier pana intr-o poiana unde se face o bifurcatie. Un drum mai lat si mai batatorit coteste spre dreapta, iar un altul plin de pietre traverseaza rauletul si continua agale, in urcus serpuit, printre copaci tineri.
In scurta vreme se iese pe firul vaii, parcurgandu-se pe grohotis stabil. Se disting 3 firicele de apa ce converg la baza vaii, iar in fata (un pic spre stanga) troneaza Baiul Mare.
Surpriza placuta a constat in multitudinea de puncte albe ce erau vizibile inca de la intrarea pe vale, ce s-au dovedit a fi narcise. Multe narcise, foarte parfumate si aspectuoase, printre care si-au gasit locul si irisi salbatici (la un loc cu alte flori mai mici).
Prilej de fotografiat.
De aici se poate urca prin mai multe locuri catre creasta. Urcusul este sustinut si e recomandat a va croi singuri drum, insa nu prin mijlocul narciselor ci prin zonele inierbate. Si bineinteles, florile sunt doar pentru mirosit si fotografiat, nu si pentru rupt.
In platoul Baiului am iesit undeva intre varfurile Baiul Mare si Cumpatu. Dupa inca un mic popas in care am admirat panorama deschisa catre Bucegi, am purces (pe o curba de nivel) catre Baiul Mic si Busteni.
Doar ca ne-am luat cu vorba si, convins fiind ca intr-o alta tura de iarna din Baiului am urcat incontinuu din Busteni pana la Stana, de data asta am coborat tot pe drumul forestier, fara a mai fi atent la alte marcaje.
Si uite asa, m-am trezit ca am ajuns in Poiana Tapului. Na belea, ca nu mai prindem trenul de la Regiotrans iar urmatorul Regio de 17:40 a devenit incert. Deja cu oboseala in picioare dupa lunga coborare pe drumul forestier, incepem a marsalui catre gara din Busteni, pe partea dreapta a Prahovei.
Cu chiu, cu vai, ajugem la limita. Claudiu cu Nico se duc inainte sa cumpere biletele iar eu traversez pasarela spre a cumpara 4 beri si o sticla cu apa. Din fericire, trenul are o mica intarziere, astfel ca la si 40 suntem toti pe peron iar trenul urma sa vina in 6 minute.
Deci, m-am invatat minte si nu ma mai iau dupa forestiere si amintiri distorsionate de-acum inainte 🙂