14 iunie 2015

Distanta: ~104 km
Urcare: ~470 m
Diurna: 10.5 EUR/2 pers.
Cost cazare: 16 EUR/2 pers.

Am dormit chiar foarte bine. La un moment dat s-au auzit niste artificii si urale undeva mai departe de camping, insa fiind sambata noapte nu ni s-a parut ceva inedit.
Facuram ochi sub un cer partial acoperit de nori. E un pic mai racoare, dar nu suficient cat sa nu dorim a iesi din cort.

Dupa ritualul de dimineata, iesim pe poarta camping-ului si ne indreptam inapoi catre Villach. Nu intram in orasul vechi, caci nu asta ne interesa. Traversam raul Drava si coboram imediat pe cheiul acestuia, intrand pe ruta R3, asa-zisa “Ciclovia Alpe-Adria“.

 

Aceasta ruta porneste din Salzburg si se opreste, cel putin in planuri, undeva mai jos de Udine. Noi parcurgem o portiune scurta, avand ca punct central de interes fosta cale ferata simpla ce lega Pontebba de Chiusaforte, pe a carei infrastructura s-a circulat pana in anul 2001 cand, odata cu inaugurarea noii cai ferate duble electrificate ce strabate aceeasi vale, a fost transformata in pista ciclabila total izolata de traficul auto.

Pana sa intram in Italia insa, pedalam pe malul raului catre Tarvisio, localitate italiana de frontiera. Intalnim si o cireada de vaci specifice locului.

 

 

Din pacate, soarele care ne-a amagit in primele doua ore de pedalat va fi acoperit de patura consistenta de nori ce se zareste in departare. Pare-se ca nu vom avea parte de o traversare montana cu cer senin.
Mai urcam putin si, cu 6 km inainte de Tarvisio, facem un popas. Aerul e sensibil mai rece, masinile ce vin dinspre Italia poarta urmele ploii iar cerul e mai intunecat. Se disting totusi crestele muntilor. Un panou turistic detaliaza ce se vede-n zare.

 

 

Scoatem din desaga un soi de cozonac cu ciocolata si stafide, cumparat de la Hofer cu o zi in urma. Este destul de maricel, noua ne este foame iar restul zilei nu se anunta chiar floare la ureche. Asa ca il impartim in mod egal, fiecare mancand echivalentul a ~1000 kcal.
Ne punem pelerinele (preventiv) si ii dam bice.

 

Ne incalzim insa destul de repede si le dam jos. Inca nu ploua, dar norii raman amenintatori si in mod cert nu vom scapa.
Imediat dupa trecerea in Italia, ruta ne scoate de pe drumul auto si ne urca, in cateva serpentine, catre terasamentul fostei cai ferate. Nu inainte de a ne trece prin doua mici sate.

 

 

 

Incepe sa ploua. O ploaie racoroasa, de munte. Ne echipam din nou cu pelerinele

Trecem prin foste gari ce acum servesc pe post de cafenele si ceainarii. Ploaia se inteteste si suntem nevoiti a traversa o zona destul de expusa ce tocmai este “brazdata” pe laterale de traznete. Sunt destul de aproape. Facem pauza langa niste braduti, moment in care ploaia se inteteste si incepe a cadea grindina. Deja suntem uzi, iar pelerina mea se dovedeste un pic cam ineficienta.

Nu putem sta toata ziua sa ne ploua, asa ca o luam din loc. Pedalam printr-o succesiune de tuneluri din piatra, foarte bine intretinute. Aproape toate sunt luminate. Intr-unul a fost nevoie sa aprindem frontalele. Desi era relativ scurt si parea ca lumina naturala ce intra pe la capete este mai mult decat suficienta, dupa ce am intrat cu ~25 kmh in tunel ne-am vazut nevoiti a frana brusc, caci ne inghitise intunericul. Nu imi vedeam nici ghidonul.
Nu suntem singuri. Intalnim si alti biciclisti, fie localnici sau turisti. Un domn mai in varsta era abtiguit bine, caci era sa cada de cateva ori. Tocmai iesise dintr-un bar de pe marginea rutei. Aburii de alcool persistau in urma sa pret de ~2 metri.

 

Ruta este spectaculoasa. Viaductele te poarta in zig-zag prin vale, de multe ori la inaltimi ametitoare. S-a intamplat sa ne gasim in mijlocul unui astfel de viaduct inalt fix in momentul in care a traznit pe culmea din spatele nostru. A fost o senzatie.
Ploua torential. Din cauza vremii, am incetat pentru moment sa mai scot aparatul foto, astfel ca am ramas cu cateva momente surprinse de catre Nicoleta, cu camera.

Temperatura? 14-15 grade C, conform termometrului de pe bicicleta.
Drumul este in usoara coborare, iar noi am inghetat. Uzi pana la piele, ne vedem nevoiti a pedala cu raport mare chiar si in coborare, pentru a ne mentine caldura corporala. Orice pauza mai lunga de un minut te face sa tremuri necontrolat.
Apropiindu-ne de Gemona del Friuli, ploaia se mai linisteste si ruta devine una cu soseaua. Decidem sa ramanem pe drumul principal pana spre camping, inca 7 km.

 

Ajugem la destinatie: camping Ai Pioppi. O stea, cel mult. Desi locatia este faina si ai multa iarba, baile sunt o gluma proasta pentru tarifele practicate. Dar, cel putin apa calda este la discretie, asa ca profitam de ocazie si ne incalzim.
Ploua in reprize. Totul este ud si nici vorba sa uscam haine. Le las, totusi, la scurs pe sarma.

 

Terminam palinca si realizam ca, daca vremea o va tine asa, o sa-i ducem dorul. Facem si o supa la primus, tot pentru a ne incalzi. Exista un soi de foisor cu pereti din lemn si cateva bancute, numai bun de luat masa. Incepe din nou sa ploua, de data asta ceva mai serios. Tunetele se aud din departare, probabil venind dinspre valea pe care tocmai am traversat-o.

Ne bagam devreme in cort (undeva in jurul orei 19:00). Ascultam cum ploaia loveste in mica noastra cochilie, stam in sacii de dormit si scriem jurnalul zilei.