23-24 iunie 2015

Peste noapte a inceput sa ploua torential. In zona verandei a apucat sa patrunda un pic de apa, insa nimic alarmant. S-a lasat din nou frigul iar dimineata, cand sa ne trezim, ideea de-a pedala prin ploaia rece nu ne suradea atat de tare. Astfel, am decis sa mai asteptam un pic.

Ploaia insa era din ce in ce mai accentuata, asa ca am deschis laptop-ul si-am profitat de modemul ce-l purtam cu mine pentru a naviga un pic pe Internet. Vazand ca frontul atmosferic responsabil de “tambalau” luase amploare si urma sa ajunga si la Viena in maxim o zi, cumulat cu mirosul de ranced ce a inceput sa se acumuleze prin anumite colturi ale cortului (nu am apucat sa-l uscam in profunzime in ultima saptamana, oricat am incercat), ne-a incoltit ideea de-a lua un tren pana in Viena. Traseul urmatoarelor zile mai fusese parcurs deja la venire, deci nu am fi ratat nimic.

Un avantaj al cumpararii biletelor de tip “open” pentru tren consta exact in posibilitatea de a te intoarce mai devreme decat planuiai initial (foarte util mai ales in caz de urgenta).

Aruncam ochii pe orarul trenurilor de la OBB si observam gasim unul (cu care se puteau transporta si biciclete) ce ar ajunge in Viena cu ~2 ore inaintea orei de plecare a trenului romanesc catre Bucuresti.

Nu prea am stat pe ganduri. Ne-am organizat bagajele astfel incat sa lasam la indemana un set curat si uscat de haine, la un loc cu lenjerie si prosop, caci urma sa ne schimbam de haine (ce se vor fi imbibat de la ploaie) undeva intr-o toaleta din gara.
Am strans tabara cat de eficient am putut si am pornit, prin ploaie, la drum. Ajunsi in Graz, ne-am orientat folosindu-ne de GPS catre gara.

Iata-ne-n cele din urma in gara din Graz, uzi pana la piele, cu biletele de tren (Railjet, aparent) cumparate de la casa si destul de usurati. Apa siroieste din absolut orice. Am uitat sa mentionez ca am decis sa ne imbracam seile cu pungi de plastic pentru a nu ne imbiba si mai mult sezuturile (peste noapte, seile s-au transformat in bureti veritabili….).

Ne schimbam, pe rand, in toaletele/vestiarele garii (unde accesul este contra cost iar curatenia este la ea acasa) si, in scurta vreme iesim pe peron pentru a ne sui in tren (nu inainte de-a avea parte de un nou soc termic). Suntem singurii calatori insotiti de biciclete. Loc este destul, intr-un vagon similar cu ce se gaseste pe la noi.

In tren este cald, afara e vreme de toamna tarzie. Chiar si localnicii par un pic surprinsi.

Calatoria cu trenul ne-a purtat (pe alocuri, cu viteze mari) pe celebra Semmering, pe care am observat-o de pe bicicleta in vreme ce urcam catre statiunea cu acelasi nume, cu mai bine de doua saptamani in urma. In Viena, trenul ne-a lasat in gara centrala (Hauptbahnhoff) iar de aici a trebuit sa ne orientam catre Gara de Vest (Westbahnhoff), de unde urma sa plece trenul catre Bucuresti. Vremea este insorita dar racoroasa, iar un vant puternic face tot posibilul sa ne incetineasca in vreme ce serpuim pe strazile capitalei.

In Westbahnhoff cumparam apa si mancare chinezeasca exact de unde am cumparat si la finalul turei trecute, iar la scurta vreme dupa ce-am terminat de mancat, trenul a fost garat. Ma duc cu biletele la insotitorul vagonului de dormit si ma adresez cu “Buna ziua!” unui strain, pentru prima oara in doua saptamani si jumatate. Ii descriu situatia, ii arat biletele si bicicletele si ne organizam. Totul a decurs lin, fara graba si cu multa bunavointa. Am avut loc si pentru biciclete.

“Colegi de vagon” au fost nimeni altii decat Marcel Iures si Gheorghe Mihaita, ce calatoreau spre Bucuresti dupa ce sustinusera o reprezentatie in capitala Austriei. Domnul Iures ii spunea insotitorului de vagon ca va prefera oricand sa calatoreasca cu trenul, caci sentimentul este unul aparte iar siguranta-i mult mai mare.

A urmat drumul catre casa. Am ajuns in Bucuresti in dupa-amiaza urmatoarei zile.
Acasa ne-am “cufundat” in blana pisoiului ce ne-a asteptat pret de-atatea zile (s-a ocupat cineva de el).

Calatoria a luat sfarsit.