Am avut o noapte odihnitoare, pe un asternut moale. M-am trezit mai de dimineata, cu idea de a pleca mai devreme. La 8 rup usa.
Cum mi-a fost dat sa constat ieri, iesirea din oras e mai greu de gasit. Dar, dupa cateva intrebari ii dau de cap. Aleg sa intreb numai oameni in etate, despre care gandesc ca-s de-ai locului de mai mult timp.
Gasesc D96 si merg mult pe el. Traseul este plat, chiar si cu ceva coborare. Kilometrii se succed repede. Trec prin Roquevaire, La Bouilladise, La Canet. Reper a fost Aix-en-Provence, un orasel mai rasarit ce aparea pe harta. Ca de obicei, iesirea catre Arles e de negasit. Intreb si pana si localnicii au dificultati in a da explicatii. Unul imi si explica de ce asa mari batai de cap cu iesirea: “Din orasul asta ies numai autostrazi”. E, iata ca unii au o problema cu autostrazile, imi zic.
Un coleg biciclist ce tocmai iesea de pe strada unde locuia ma lamureste cam in ce directie s-o apuc. A fost dragut, a mers acasa si a adus o harta complexa.
Un motociclist care avea chef de vorba ma opreste. Ma intreaba cati km fac pe zi si tot felul de alte chestii. Imi confirma ca directia in care merg e buna. Evident, pana ce dau de o noua intersectie (carrefour). Acolo intreb din nou un tataie si-mi spune ca aia e chiar iesirea si s-o tin drept.
Da, intrebatul a fost un sport. Astfel, am constatat ca ma pot intretine rudimentar de decent in franceza, o limba aproape total straina mie. Cand mi se vorbeste reusesc sa prind ideea. Dar cand trebuie sa vorbesc eu, atunci e problema. Dar progresez cu fiecare cuvant 🙂 Iata cum nevoia te invata!
Zona Saint Chamas e foarte frumoasa. Podgorii de vie si livezi de maslini sunt prezente peste tot, iar spectaculoase formatiuni stancoase se inalta spre cer ca un pluton de suricate. Oraselul este situat mai la inaltime, pe malul unui lac imens care se numeste Berre. Zona a fost locuita inca din paleolitic, iar primele asezari umane au fost stabilite de catre liguri in epoca fierului.
Astazi reprezinta o atractie turistica tocmai pentru ca a pastrat mostenirea si aspectul unei asezari traditionale.
Relieful e schimbator. Se trece succesiv de la maslini si teren stancos, la un relief cu vegetatie mai familiara mie in doar 10-15 km.
Evident, a trebuit s-o comit pana la urma. Am reusit sa intru vreo 50 m pe autostrada si apoi sa ma intorc pe melc, pe contrasens. 🙂
Arles e un oras micut, fix de 5 pedale, cum imi place mie sa spun. In schimb e purtator de multa istorie in spate, de la liguri si fenicieni, pana la romani, toti punandu-si stanta vremii pe temeliile orasului. De altfel, monumentele din vremea dominatiei romane, si nu sunt putine, sunt pe lista UNESCO. Ruinele unui amfiteatru, bai si apeducte au transformat orasul intr-o puternica atractie turistica a regiunii.
Casele vechi cu ferestre de lemn si stradutele inguste dau un aer vechi si romantic. Acestea au stat drept inspiratie pt Van Gogh care a locuit aici un an si unde a pictat cateva sute de tablouri.
Plimbarea prin romanticul Arles se termina in malurile fluviului Ron, granita vestica a orasului. Aici, fluviul se desparte in doua brate, formand delta Camargue, numita si “evantaiul Ronului”. Aveam sa aflu maine de ce.
Pacat ca trebuie sa trec brusc la chestiuni mai putin placute vorbind despre camping City. Intrarea ponosita seamana a strand comunist. Se bea multa bere in jur, e aglomeratie si galagie, iar igiena e precara.
Plopii ce plang devin din ce in ce mai enervanti. Fulgii aia intra peste tot.
Cifrele zilei:
- Km parcursi: 128 km
- Camping: “City”
- Pret: 18 euro (1 persoana + 1 cort)
- Internet: Nu
- Market: 13,5 Euro