20 mai 2015
Dupa o noapte de dormit intr-un pat normal, ma trezesc cu un moral bun dar cu emotii legate de vreme. Stiu ca-mi va fi potrivnica, dar sa vad in ce masura. Ninsoarea e temerea mea cea mai mare. Ma astepta cea mai grea urcare a excursiei.
La 8.45 parasesc hotelul si apoi fac cateva poze in piata in care se afla acesta. Mai central de atat in Ax-les Thermes nici ca se poate sta. Cei de la salubritate spala strazile.
Oare nu le-a ajuns ploaia de ieri si de peste noapte??
Intru in drumul de Andorra. Este un drum national si cam singura sosea ce ajunge in Principat. Naviki reusise se gaseasca alte rute de acces, dar doar o mica parte din ele sunt pe asfalt.
Vazusem ieri seara ca traficul e mai intens pe aceasta bucata de drum.
Ma asteptau cam 35 de km de urcare continua. Ziua e lunga, iar vremea suficient de racoroasa cat sa ma indemne sa bag tare piciorul in pedala.
Vremea e mohorata, cu norii foarte josi si care se deplaseaza rapid printre culmi. Rar reusesc sa vad albastrul cerului. Verdele crud al muntilor imi acopera toata privelistea. Dupa ce trec kilometrii si castig in altitudine, nuantele de verde capata alte dimensiuni, pe masura ce foioasele cedeaza usor teren coniferelor. Si mai sus, cand vegetatia se rareste, un covor de flori inveseleste muntele. Cred ca sunt maci galbeni. Tot acolo, dupa ce norul binevoieste a-mi elibera orizontul, vad si varfurile inzapezite.
Apare ceata si o ninsoare fina, dar nederanjanta. Se face frig. Pun doua tricouri pe mine, o bluza si fasul. Sub casca pun o bandana. Foarte multi soferi ma incurajeaza in timp ce trec pe langa mine. Lucrul asta imi da aripi si entuziasm.
Ma intalnesc cu un globe-trotter american ce mergea in directie opusa mie. Avea un carut din acela pe roti specific lor. Era foarte grabit. Am schimbat cateva vorbe, afland astfel ca el a ales varianta tunelului pentru a traversa muntele. Cum circulatia pietonala e interzisa in el, s-a urcat intr-un autobuz ce circula la fiecare ora. Tunelul, in lungime de circa 3 km, intra si iese din munte la altitudinea de 2050 m si asigura o cale mai scurta cu vreo 11 km automobilistilor. Practic scapi de serpentinele lungi ale culmii d’Envalira.
Refuz tunelul si-mi continui urcarea. Daca esti dornic de peisaje spectaculoase acesta este traseul de urmat. In cateva sute de metri ajung in locul numit Pas de la Casa, unde e si granita intre Franta si Andorra. Un loc cu multa vanzoleala. Localnici cu treburi si turisti deopotriva misuna in acest loc mic si aglomerat de infrastructura turistica. Totul e cufundat in ceata. Dupa cateva pedale castig in altitudine si reusesc sa vad cat de cat o perspectiva a locului. Imi sare in ochi arhitectura destul de sobra si acoperisurile negre ale cladirilor. Totusi arata foarte bine. Mi se pare ca se incadreaza perfect in peisaj.
Spre sfarsitul urcarii totul devine alb. Din fericire mai putin soseaua, care este impecabila. Temerile mele legate de practicabilitatea acesteia n-au fost confirmate. Stratul de zapada este consistent desi temperatura este usor pozitiva. Dupa ora 2 ajung in varf, punctul cel mai inalt al excursiei. Port D’Envalira 2408 m. Soseaua acestui pas montan este cea mai inalta din muntii Pirinei, iar aceasta urcare a fost folosita in cateva randuri in curse de ciclism ca Turul Frantei sau Turul Spaniei.
Surprind bucuria momentului in cateva poze.
Surpriza pe partea cealalta a muntelui. Ceata a disparut ca prin minune, iar razele soarelui reusesc sa mangaie solul. Cum ma asteapta o coborare lunga, imbrac polarul pe sub fas si montez camera de filmat. Dar nu reusesc sa stau pe bicicleta mai mult de cateva minute. Inghet de-a binelea. Trebuie sa ma opresc de cateva ori ca sa-mi suflu in degete si ca sa-mi incalzesc trupul. Situatia se schimba dupa ce pierd in altitudine si vremea devine mai prietenoasa.
Imaginea coborarii, a Andorrei, e magnifica. Totul este inconjurat de munti. Localitatile numara cateva zeci de imobile, toate purtand aceeasi amprenta arhitecturala. Piatra si acoperisuri de culoare neagra.
Andorra este o tara minuscula, aflata sub “protectia” Spaniei si Frantei, prin doi co-principi, unul dintre ei fiind presedintele Frantei. Turismul si statutul de paradis fiscal fac din principat un loc foarte prosper. Se spune ca andorrezii sunt cei mai longevivi din Europa. Nu ma mira. Nu prea au griji si respira aer de munte.
Infractructura rutiera e grozava, desi lipseste cu desavarsire cea pentru biciclisti. De inteles, avand in vedere lipsa de spatiu, drumul fiind practic valea raului Valira ce tot dribleaza muntele. Unde valea se lateste intalnesc si prima localitate mai mare, Encamp, iar peste cativa alti kilometrii si cateva tuneluri strabatute, poposesc in capitala Principatului.
Campingul poarta numele raului, Valira. Ma instalez si fug sa vizitez Andorra la Vella, un loc care m-a incantat. Las pozele sa se exprime.
Pe drumul de intoarcere opresc pentru cumparaturi la un supermarket. Mi s-a parut a fi cel mai bine dotat magazin la capitolul mancare din cate am vazut vreodata. Gasesti tot ce-ti trece prin cap. A fost locul unde am descoperit carnatul de chorizo, cu care m-am imprietenit rapid. Aveam sa ma conving din bonurile de cumparaturi ca nu exista TVA.
Cifrele zilei
- Km parcursi: 67 km
- Camping: “Valira”
- Pret 12,2 euro (1 persoana + 1 cort)
- Internet: Da (gratis)