16 aprilie 2016
Sa gasesti trasee noi relativ aproape de locul in care locuiesti devine mai dificil pe masura ce apuci sa “bati” zonele tangibile in ture ce se intind pe parcursul unei singure zile. Mai ales daca locuiesti in Bucuresti (si in sudul tarii, in general), muntele este un pic mai departe iar dealuri sa te imbie la catarat si explorat gasesti mai greu.
De aceea m-am bucurat cand am descoperit varianta Valenii de Munte – Maneciu. Transportul este facil si pe placul nostru (cu trenuri ce “se leaga” destul de bine ca ora, in special dimineata), satele sunt mai aranjate si localnicii mai binevoitori pe masura ce te indrepti spre munte iar peisajele iti clatesc ochii in orice anotimp. Raman la ideea ca a bicicli pe dealuri in compania florei si faunei locale in vreme ce te delectezi cu “tablouri” in culori vii si simti cum soarele-ti incalzeste urmele de sudoare este printre cele mai frumoase moduri de-ati petrece o zi de week-end, conectandu-te cu ceva ce conteaza mult mai mult decat e-mail-uri, termene limita, birou, trafic, muzica ascultata la volum mare sau orice alta interferenta degajata de mediul urban.
Stiam sigur de unde vom incepe traseul si pana in ce punct acesta este stabilit cu exactitate, insa ramanea ca la fata locului sa decidem care va fi punctul de final.
Odata ajunsi in Maneciu si coborati din tren, am purces catre baraj iar mai apoi pe drumul ce urca pe “platoul” de vis-a-vis de Clabucetul Maneciului, drum din care la un moment dat se ramifica si forestierul catre valea Telejanelului.
Dealurile ofera o panorama limpede a Maneciului si imprejurimilor acestuia.
Tot admirand in stanga si-n dreapta, pedalam pana spre Slon. Inca o mica urcare si avem parte de-un alt punct de belvedere (de parca n-ar fi oricum la tot pasul pe-aici…).
Despre Slon se stie ca este un sat din comuna Cerasu (judetul Prahova), amplasat la altitudinea de 750 m, pe ruta comerciala ce lega vechiul judet al Săcuienilor (Tara Romaneasca), de Braşov – Săcele (Transilvania). Vechi punct de frontiera, ruta comerciala pe care este amplasat satul Slon, este de fapt construita pe ruinele unui drum roman de coasta (“Via Strata”), ce lega Moesia Inferior de Moesia Superior. Ca o dovada, in vecinatatea satului sunt atestate documentar un castru roman, si doua fortificatii de frontiera construite pentru a controla traficul de marfuri intre Transilvania si Tara Romaneasca (sursa: Dr. Bogdan David, 2006 – wikimapia.org).
Istoria acestei zone este semnificativ mai incarcata, iar cum izvoarele istorice moderne cam lipsesc, am adunat cateva informatii in acest document (bibliografia integrala este mentionata la finalul acestuia) pe care va invitam sa-l descarcati si sa-l cititi daca doriti sa aflati mai multe despre istoria Slonului, dar si a Prahovei.
De la jumatatea satului dam de asfalt si avem parte de-o coborare lunga pana in Ogretin. Verdele crud si linistea “deranjata” de pasari ne sunt tovarasi de drum.
Soarele arde ca de vara, asa ca poposim la o bere. Am zabovit ceva mai mult in prima parte, profitand de potentialul fotografic al zonei Maneciului. Astfel, probabil ca nu vom prinde trenul din Valenii de Munte. Avem variante, dar pana la a lua o decizie mai avem de urcat doua dealuri, ceea ce facem cu bucurie.
In Posesti gasim un panou informativ ce face trimitere la “Drumul Fructelor” iar un pic mai incolo, in Tarlesti, gasim un “stalp” ce seamana izbitor de mult cu asa-numitii Maibaum, des intalniti in Stiria (Austria) si prin anumite comunitati sasesti de pe la noi. Cumulat cu cateva case foarte vechi zarite in Slon ce aveau acoperisuri in stil sasesc, putem trage concluzia ca, de-a lungul timpului, comunitatile de-o parte si de alta a muntilor s-au intrepatruns. Probabil de aceea satele si catunele dinspre munte (Maneciu, Homoraciu, Slon, Nucsoara, Drajna, Catunu, Poienile, etc.) au un aspect mai ingrjit fata de ce se gaseste la doar cateva zeci de kilometri mai la sud.
Undeva prin Podenii Noi luam decizia sa continuam pana in Ploiesti. Mai avem de parcurs 47 de kilometri iar “tinta” este trenul Regiotrans de la ora 18:24, cu plecare din Ploiesti Vest. Ne punem pe treaba, insa exact asta face si vantul. Batuse nitel si pana acum, doar ca fiind printre dealuri nu l-am sesizat atat de tare. Acum insa ne este o adevarata frana. Mergem la trena, cu schimbul.
Nicoleta a facut pana la roata spate, chiar la intrarea in Urlati. Am remediat rapid problema si ne-am continuat drumul.
Pentru a evita pe cat posibil drumurile nationale ce intra in Ploiesti, am apelat la cateva comunale si judetene (drumuri de altfel libere si cu un asfalt bun) ce ne-au purtat printre lanuri de rapita inflorita (prilej de facut poze) si ulterior ne-au “lasat” la intrarea estica a urbei prahovene, in zona rafinariei Lukoil. Timp inca aveam suficient, insa vantul ne chiaunise si cei 40+ km de pedalat contra sa ne-au obosit.
Orasul parca nu se mai termina, dar la ora 18 am ajuns pe peronul Garii de Vest. Deindata am cumparat bilete, bere si pufuleti si ne-am postat pe peron. Trenul a avut mers de IR pana in Bucuresti, astfel ca pe la 19:15 eram in Gara de Nord, cu bratele arse de soarele la care ne-am expus pe parcursul intregii zile.
O tura “cu de toate”: peisaje, urcari, vant sustinut din fata (se spune ca daca pedalezi si nu esti contra vantului, te deplasezi in directia gresita) si mult soare.
Ne-a placut pe la Maneciu, garantat ne vom mai intoarce.