23 aprilie 2016
La ture inspre Buzau ne mai gandisem, insa nu foarte serios. Nu as sti sa spun de ce, caci am vazut cateva relatari foarte faine acum nitica vreme si banuiam ca este un areal incarcat cu istorie si peisaje faine.
In fine, cert este ca Marius a “copt” un traseu ce includea si multa urcare (cam 1400 estimau uneltele de schitat) iar noua ne-a facut din prima cu ochiul. Asteptam doar un pic de vreme buna, caci pare-se nu tot drumul de pe dealul dintre Leiculesti si Sarata Monteoru ar fi asfaltat.
Veni ziua cea mare. Cu biletele cumparate online pentru IR-ul de 6:15 AM din Bucuresti Nord (ce pleaca spre Suceava) pana in Mizil (7:35 AM), ne suim cu incredere-n tren pe masura ce soarele anunta o zi senina si calduroasa, facand in ciuda prognozelor emise in urma cu doua-trei zile.
Ajungem repede in gara Mizil. Poza traditionala cu gara si, la drum!
Despre oras in forma sa actuala nu avem mare lucru de spus, din pacate.
Prima oara mentionat prin 1529 intr-un document oficial din Brasov, sub numele de Iştau (sau Eşteu), devine in secolul 18 un important si prosper targ, sub conducerea lui Constantin Brancoveanu. Sunt infiintate atat podgorii pe dealurile din imprejurimi, cat si o statie importanta pentru trasuri si carute, toate acestea creand multe locuri de munca. In limba turca (vorbita de conducatorii otomani prezenti in Valahia la vremea respectiva), aceste statii purtau numele de “menzil”. In timp, s-a renuntat la “n” iar “I”-ul a devenit “e”.
Data fiind activitatea tumultoasa din jurul sau, substantivul a ajuns a face referire la tot satul.
Prima biserica a fost construita in 1790 iar in 1830, Mizilul a devenit oras.
Constructia drumului Ploiesti-Buzau in 1847 a adus un mare plus economic, orasul cunoscand o perioada de dezvoltare accelerata pe baza activitatilor specifice: agricultura, productia de vinuri, cresterea animalelor si negotul.
Odata cu perioada comunismului incepe industrializarea agresiva a zonei, care a reusit sa stopeze ritmul cresterii, situatie ce s-a agravat aproape iremediabil dupa 1990 cand s-a ajuns la deindustrializare.
Prima urcare a zilei incepe imediat ce parasim orasul, pe un drum foarte liber. Ce-i drept, este inca devreme. Urcam catre Jugureni (DJ100H) iar vantul se inteteste pe masura ce ne apropiem de muchia dealului.
Urci usor cand ai picioarele “proaspete”, la inceput de traseu. Aceasta bucata de drum nu este o premiera absoluta pentru noi, caci intr-o alta tura am parcurs segmentul Gura Vadului – Boboci, amintire care ne este trezita de-o familiara bifurcatie catre satul Boboci.
Ajunsi in Marginea Padurii avem parte de-o priveliste foarte frumoasa catre campie care, in ciuda paclei gri-albastrui, merita fotografiata.
Coborarea din Marginea Padurii catre Valea Unghiului are o panta ceva mai abrupta si strabate o padure deasa. Traficul este aproape inexistent, astfel ca ne bucuram in tihna de-o coborare faina.
Dupa un mic popas in care admiram imprejurimile si lucrarile de refacere a drumului, continuam catre Hales, unde gasim o veche manastire: Bradu (hram Sf. Dumitru). Sfintita in 1632, a fost initial o manastire de calugari greci. Din 1872 pana in 1910 a gazduit scoala sateasca iar pana in 1905 a functionat aici si primaria.
Crucile din piatra cu scrieri in alfabet grecesc sunt specifice intregii zone si pot fi vazute pe marginea drumurilor sau la intersectii, dovada a comunitatilor grecesti (si nu numai) ce erau active prin aceste locuri in secolele 16-17.
Probabil cea mai importanta cruce de acest tip se regaseste in comuna Breaza (intre Sahateni si Naeni) si poarta numele de “Crucea Manafului”, ornata cu inscrieri si insemne atat crestine, cat si musulmane. Construita in 1846 de familia unui negustor turc convertit la crestinism si stabilit in satul Greceanca, are o inaltime de 4 metri si se gaseste pe un drum comunal, la o distanta de 1 km de la drumul principal. Noi nu stiam de existenta ei, dar am luat aminte de ea.
Din Leiculesti incepem urcarea pe cel de-al doilea deal al zilei. Este chiar cald, asfaltul e “ca-n palma” iar traficul aproape inexistent. Totul in jur e de-un verde crud iar pasarile canta prin toata padurea. Mergem pe DJ203G.
Citind cateva indicatii despre drumurile din zona postate pe forumul ciclism.ro de catre utilizatorul Dr2005, stim ca drumul judetean este asfaltat doar pana in culmea dealului, de unde se poate continua pe DC153 (asfaltat proaspat) pana in Sarata Monteoru. De ce este asfaltat un drum comunal in loc de continuarea celui judetean nu stiu sa spun. Probabil ca exista niste considerente tehnice ce au determinat ca cel comunal era mai fezabil.
Ce-i drept, nici nu conteaza asta, caci la fata locului nu iti dai seama cand parasesti drumul judetean si intri pe cel comunal, intrucat asfaltul este continuu, de aceeasi calitate iar latimea drumului nu se modifica.
In Sarata Monteoru oprim la terasa Hotel Cazino, unde servim cate-o bere si niste floricele de porumb cata vreme ne relaxam la soare.
E timpul s-o apucam catre Mizil. Mai avem ceva dealuri de luat “in piept”.
Traversam mai-sus-amintitele sate Greceanca si Naeni, dupa care mai “valurim” un pic pe un drum pietruit inainte de-a incepe ultima coborare catre DN1B. Nu am ajuns chiar la drumul national ci am incercat sa nimerim tot in Gura Vadului pe niste drumuri de camp si cateva comunale ce ne-au purtat printre vii.
In gara Mizil am ajuns cu 50 de minute inaintea trenului, astfel ca am stat la soare mancand pufuleti si impartind o bere. La Bucuresti am ajuns pe lumina intr-un timp scurt, trenul purtandu-ne in vreme ce fiecare din noi atipea in coltul sau.
A picat la fix articolul si track-ul gps, e fix traseul pe care urmeaza sa merg in week-end. Cautam informatii ca sa ma decid cum e mai ok sa il abordez, daca e la dus sau la intors Marginea Padurii :). Pare mai ok asa cum ati facut voi, greul sa fie la inceput.
Da, e cel mai eficient să scapi de partea dificilă când ai picioarele „proaspete”, fără prea mulți kilometri acumulați. Mă bucur că ți-a fost utilă relatarea.