31 iulie 2016
Aveam de vreme bună în vizor acest traseu (de parcă nu avem o grămadă pe „listă”…), iar la final de iulie pare că am reușit să ne mobilizăm. Trupa: Nico, Oana, Marius și Dragoș. Oana a mai parcurs așa-zisa creastă a Balaurului cu vreo doi ani în urmă, astfel că reperele ei se vor dovedi foarte utile.
Ne-am folosit de IR-ul de ora 6:00 AM, ce ne-a lăsat în Bușteni la 7:46, cu timp suficient la îndemână pentru a parcurge traseul. Atâta doar că am reușit să „dictez” un ocol total inutil și o orbecăire ce ne-a costat cam o oră, ajungând să mergem puțin pe Bandă Galbenă pe lângă corturile de pe Valea Cerbului, vale deja intoxicată de gunoaie și grătare încă de la prima oră. Și se mai întreabă lumea de ce ursul coboară până aici…Păi dacă se fac grătare într-un parc național iar animalele sunt înfometate?!
Din vorbă-n vorbă, ne intersectăm cu drumul ce duce spre Mălăiești, prin Pichetul Roșu. Urmăm traseul ceva vreme iar după ce atingem Valea Morarului, facem o pauză înainte de urcușul susținut ce ne așteaptă. Norii ne blochează priveliștile pentru moment. Urcând pieptiș vreme bună printre jnepeni, urzici și alte ierburi înalte, ajungem în cele din urmă în creastă. Norii se mai răresc și chiar apare soarele. Peisajele sunt încântătoare.
Parcursul crestei oferă priveliști demne de luat în seamă: Valea Morarului, Valea Bucșoiului, Bucșoiul Mare și, bineînțeles, Creasta Balaurului – cea pe care mergem noi. Se pot folosi potecile laterale ce vă feresc de cățărarea neasigurată pe creasta matematică, oferind însă câteva pasaje expuse și foarte spectaculoase.
Odată parcursă creasta, ne întâlnim cu traseul Omu-Bucșoiul Mare-Șaua Prepeleac, pe care-l urmăm după ce servim prânzul încercând să pândim culmea Țigăneștilor printre nori. Zărim și o capră neagră. Coborând din Bucșoiul Mare, se aciuează pe lângă noi un cățel negru, aparent corcitură dintre un soi de pitbull și o rasă de-a locului (săracul câine era cam sperios și avea coada tăiată, dar era ager și într-o forma foarte bună, zburdând pe pietre). Marius a stabilit foarte repede o legătură cu el, astfel ca după ce a primit puțină mâncare și apă, a continuat cu noi. Drumul Prepeleac-Bucșoiu este propice ascensiunii, nu și coborârilor. Ne chinuim nițel în câteva zone, însă avem spor. La una din trecerile asigurate cu lanț, câinele se sperie și ezită să coboare, începând să schelălăie. Marius se întoarce după el și, cu mici negocieri, îl ia în brațe și îl trece mai departe. Până în Bușteni ne-a însoțit fidel voinicește, unde i-am mai dat ceva de mâncare și apă de băut.Pe la Poiana Coștilei am prins o ploaie faină și caldă de vară. Câinele a băut apă dintr-un pârâiaș înainte de a continua către Căminul Alpin.
Trenul avea întârziere de o oră, așa ca am cinstit cei 24 de kilometri ai acestei ieșiri servind mici cu pâine și muștar (plus berea aferentă) la birtul de lângă gară, destinzându-ne după o ieșire foarte faină pe un alt traseu sălbatic oferit de popularii Bucegi.